Stau și mă întreb oare câtă suferință poate provoca o singură persoană, după care încerc să fac o paralelă, adresându-mi o altă întrebare, oare câtă suferință poate îndura un om?!
Este extrem de dificil să-mi pot răspunde la această întrebare singur, aceasta deoarece fiecare om este diferit în trăiri și-n emoții, nu putem găsi un răspuns universal sau general acceptat oricărei întrebări, cu care ne confruntăm de-a lungul vieții.
Ceea ce pot spune cu siguranță, este că suporterul dinamovist are capacitatea de a îndura cu un stoicism greu de egalat și de exprimat în cuvinte, nu doar umilințele și suferințele din acest sezon, ci chiar din ultimii 5 sau 10 ani. Suporterul dinamovist nu mai știe ce înseamnă să se bucure cu adevărat de o realizare sportivă a echipei iubite, cu durere în suflet o spun, pentru această stare sunt de vină în primul rând factorii de decizie care s-au perindat în ultimii ani la cârma echipei.
Nu mai țin minte cu exactitate cuvintele rostite de Ionuț Lupescu, însă parafrazându-l, acesta spunea, că ghinionul clubului de fotbal Dinamo a fost reprezentat de prezenta prea multor cămătari la cârma echipei de la Revoluție până în prezent.
Mi-e greu să pot confirma sau dovedi cu argumente veridicitatea afirmației făcute de Lupescu, însă pot spune cu adevărat, că cei care au fost la cârma clubului nostru au fost oameni mici, oameni care n-au avut nimic în comun cu Dinamo, cu istoria și tradiția acestui club.
Alberto Camargo, spunea – „Un popor fără tradiții este un popor fără viitor!” Din păcate prin ceea ce au făcut conducătorii clubului în ultimii ani, au realizat un lucru cu adevărat unic și greu de imaginat – transformarea celui mai galonat și de renume club din România într-unul de duzină, lipsit de identitate, dar cel mai grav, lipsit de viitor. Dinamo nu mai însemnă nimic, nici pentru conducători, nici pentru jucători, doar pentru noi suporterii mai reprezintă cu adevărat ceva.
De ce spun aceasta? Simplu, deoarece noi, spre deosebire de jucătorii, antrenorii și conducătorii clubului nu avem salarii de la clubul pe care-l iubim, ba chiar invers, noi ne rupem fiecare din bugetul nostru și implicit al familiei o sumă de bani lunară pentru a nu lăsa clubul nostru să moară. N-am devenit suporterii acestui club pentru a ne afirma noi în societate sau în carieră.
Am devenit suporterii acestui club din cel mai simplu și pur motiv: din iubire! Tocmai, această iubire ne ține în continuare lângă Dinamo, indiferent de situația în care se afla clubul, de momentul dificil pe care-l traversează, iar daca metaforic vorbind, Dinamo a luat drumul Golgotei, atunci îi urmăm pașii și-i vom fi alături până și pe acest traseu anevoios.
Nu putem avea pretenția de la conducătorii noștri sau de la staff-ul echipei să aibă o urmă de onoare, de empatie sau de înțelegere față de sentimentele noastre sau față de rușinea acestui club. Nu, nu putem avea, deoarece societatea bolnavă în care am crescut, ne face să fim imuni la astfel de sentimente pământești. Din acest motiv, n-ar avea de ce să ne mire atitudinea factorilor de decizie de la Dinamo. O atitudine lipsită de orice normă a bunului-simț, egoiști și focusați pe propriul buzunar, gândindu-se cum să-și îmbunătățească eventual imaginea.
Ar trebui printr-un ultim gest de onoare și de respect al propriei persoane să-și depună mandatul, admițând faptul că sunt depășiți și lipsiți de motivația necesară pentru a putea salva aceasta comoară, pe care ei în mod voit sau nu, au transformat-o într-o epava. Drumul Golgotei nu l-am ales nici noi, nici clubul nostru, voi ne-ați împins pe direcția aceasta, însă precum este un câine, loial, nu ne vom dezice de el indiferent de situația în care-l aruncați voi, domnilor conducători!
Un lucru este cert, asemeni unui căpitan aflat la cârma unei nave ce stă să se scufunde, noi suporterii vom rămâne alături de marea noastră iubire și vom lua calea Golgotei. Scopul final al vieții noastre și al clubului nostru iubit, n-ar trebui sa fie viața, ci învierea! Să credem nemărginit în învierea clubului nostru și să nu-l lăsăm singur pe acest drum plin de încercări și greutăți!
Până una-alta, vom lua drumul Aradului, fiind la fel de naivi, mințindu-ne singuri, că poate vom reuși un rezultat pozitiv, sau măcar să reușim al 4-lea gol în deplasare. Ne vedem la Arad, câinilor!
