AcasăStiri DinamoRăspuns clar din partea lui Răzvan Burleanu referitor la 18 echipe

Răspuns clar din partea lui Răzvan Burleanu referitor la 18 echipe

Au fost multe discuții în trecut despre o posibilă schimbare a sistemului competițional.

Mirel Rădoi, fostul selectioner, declara la un moment dat:

„Indiferent ce se va întâmpla cu Dinamo, Dinamo nu va retrograda. Adică şi dacă va retrograda sportiv, sunt sigur, din informaţiile pe care le am, că vor fi 18 echipe. Eu nu cred că LPF, FRF, cât şi televiziunile… Ca un brand atât de puternic să retrogradeze”

Președintele FRF a dat însă un răspuns clar în acest sens:

„Nu mai suntem într-o situație de criză astăzi care să ne permită intervenția în ceea ce privește modificarea sistemului competițional. Nu va avea loc nicio schimbare în ceea ce privește acest sezon”, a declarat Burleanu într-o conferință de presă.

Totodată, șeful Federației a precizat că se lucrează la un nou format pentru Cupa României: „Lucrăm cu firma de consultări HyperCube. Singura analiză pe care o avem este cea legată de formatul Cupei. Alte discuții nu avem despre formatul competițional”.

Două transferuri oficiale anunțate de Dinamo!

Dinamo a anunțat astăzi încă două transferuri oficiale, care vin la momentul oportun pentru Flavius Stoican, chiar înainte de meciul cu Fcsb, de duminică seară.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de facebook a clubului Dinamo:

,,FC Dinamo București și CFR Cluj au ajuns astăzi la un acord pentru transferurile temporare ale jucătorilor Jonathan Rodriguez și Dusan Celar la clubul din Ștefan cel Mare, până la finalul acestui sezon competițional, a anunțat administratorul special Iuliu Mureșan.

Mijlocaș central, născut în Argentina pe 7 iunie 1990, Jonathan Rodriguez a adunat 18 meciuri pentru CFR Cluj în prima parte a acestui sezon, 5 în Liga 1, unul în Cupa României, unul în Supercupa României și 11 în cupele europene (preliminarii Champions League, Europa League și Conference League). Jonathan Rodriguez a mai jucat patru sezoane în Liga 1 pentru FC Botoșani, între 2017 și 2021, 117 partide și 8 goluri.

Atacant, sârb (26 de ani peste o lună, 1.91 m), Dusan Celar a evoluat în prima parte a acestui campionat pentru echipa secundă a celor de la CFR în Liga 3 și a jucat 10 minute pentru prima echipă a clujenilor în partida din Cupa României, contra Universității Craiova.
18, respectiv 55 sunt numerele oficiale de joc pentru Jonathan Rodriguez și Dusan Celar.
Bine ați venit la Dinamo București, Jonathan Rodriguez și Dusan Celar!” a fost comunicatul FC Dinamo

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare