AcasăStiri DinamoÎncă doi jucători și-au reziliat contractele cu Dinamo

Încă doi jucători și-au reziliat contractele cu Dinamo

Mișcare de trupe la Dinamo în aceste zile, în care jucători pleacă, dar vin alții în schimb.

Astăzi au fost anunțați în mod oficial încă doi jucători, Thomas Chesneau și Alin Buleică au semnat cu Dinamo până la finalul sezonului.

Așa cum v-am anunțat în exclusivitate, Michel Espinosa a reziliat astăzi contractul cu Dinamo, o decizie neașteptată, în condițiile în care jucătorul francez a suferit o accidentare gravă, care îl va ține departe de gazon până la finalul sezonului cel mai probabil. El a fost forțat de Mircea Rednic în toamnă și Espinosa, nepregătit, s-a rupt și nu mai poate fi folosit.

Însă nu doar Espinosa a încheiat angajamentul cu Dinamo. De dimineață vă anunțăm despre ieșirea din calcule a fotbaliștilor Cătălin Țîră, Răzvan Popa și Constantin Nica, anticipând faptul că și ei vor ajunge la o înțelegere cu Dinamo, în privința rezilierii contractelor. Conform Fanatik, primii doi au acceptat oferta clubului de reziliere, în condițiile în care ei nu mai erau în niciun fel în vederile antrenorului Flavius Stoican. Rămâne de văzut ce se va întâmplă cu Constantin Nica.

Dinamo a adus în această perioadă de mercato doi fundaşi centrali: Răzvan Patriche şi Igor Jovanovic, astfel că Răzvan Popa nu şi-a mai găsit locul în lotul lui Dinamo, care îi mai are pe acel post şi pe Marko Ehmann, Ricardo Grigore şi Deniz Giafer.

Mai rămân de asemenea Marko Nunic și Nikolaos Kairnourgious să rezilieze cu Dinamo, în vreme ce Plamen Iliev, Steliano Filip și Ricardo Grigore își caută echipe, dar clubul dorește sume de transfer în schimbul plecării lor. Din informațiile noastre, în zilele următoare vor mai veni alți jucători, mâine este așteptat un atacant.

Încă două transferuri oficiale anunțate de Dinamo!

Ieri formația noastră a anunțat două transferuri în mod oficial, iar astăzi se păstrează trendul și Dinamo anunțat în mod oficial încă două mutări, pe pagina oficială de facebook a clubului.

,,Thomas Chesneau și Alin Buleică la Dinamo București

Portarul francez Thomas Chesneau și fundașul dreapta Alin Buleică au semnat astăzi contracte cu Dinamo București până la finalul acestui sezon competițional, a declarat administratorul special Iuliu Mureșan pentru pagina oficială de Facebook a clubului nostru.

22 de ani a împlinit Thomas Chesneau. Născut în Franța și format la juniorii clubului PSG, Thomas Chesneau a evoluat pentru Concordia Chiajna în prima parte a acestui sezon competițional.

Ultima oară la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, Alin Buleică (30 de ani) a fost titular în ultimul meci amical al iernii, 2-2 cu Farul Constanța, pasând decisiv pentru primul gol al dinamoviștilor, reușit de Mirko Ivanovski.

6 este numărul transferurilor efectuate de Dinamo București în 2022, după Răzvan Patriche (Academica Clinceni), Marius Tomozei (UTA Arad), Igor Jovanovic (Suduva) și Balthazar Pierret (Boulogne).

Numerele oficiale de joc pentru noii jucători dinamoviști: Chesneau (34), Buleică (77), Patriche (23), Tomozei (26), Jovanovic (4) și Pierret (8).

Bine ați venit la Dinamo București!” a fost mesajul FC Dinamo

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare