AcasăEditorialPermis minorilor. Dinamo - Chindia: 1-0. Doamne, cât trebuie să lucrezi pentru...

Permis minorilor. Dinamo – Chindia: 1-0. Doamne, cât trebuie să lucrezi pentru o victorie la Dinamo!

Ca atunci când are o faţă pocită şi un corp superb sau când e frumuseţe, dar în egală măsură cu prostia.

Când Dinamo câştigă poţi vorbi de meci, chiar dacă nu l-ai văzut. Ei bine, eu l-am văzut. Îl citeam pe Ionuţ azi, că nu mai ştie ce tricou să poarte ca superstiţie şi eu ma gândem că am terminat Kama Sutra, tot din superstiţie. E greu să fii suporter superstiţios. Ionuţ a schimbat tricouri, eu steliste, poziţii, pentru simplul fapt că nu am loc în dulap de atâtea tricouri.

Pot să spun că victoria de azi a fost muncită de suporterii superstiţiosi. Ionuţ a cumpărat un tricou nou. Eu am reuşit să o fac să ţipe, fără ca eu sa fumez ţigara de după. Apropo, glumeam în titlu.

Am îmbătrânit şi am întinerit vreo 10 ani. Mă uitam cu jind la băieţii aia nebuni din Peluză. Când merg pe stadion, de mulţi ani mă uit la ei mai mult decât la joc. Este o altă ligă decât liga 1 – ceva casă a pariurilor. Aceşti nebuni sunt PCH sau DDB şi noi trebuie să le arătăm că nu susţinem doar Dinamo, ci susţinem Doar Dinamo Bucureşti!

Am vrut să scriu o avancronică şi apucasem să scriu atât:
“Ce echipă avem! Ne face să bem!”

Este o melodie pe care o vom cânta azi. Vom cânta, indiferent de rezultat, cel putin primele acorduri…
Pentru a scrie o avancronică ar trebui să te pricepi la fotbal. Eu clar nu mă pricep, sunt doar un suporter. Azi sunt un fan fericit. Beat şi fericit.

Câteva lucruri am observat. În primul rând un comentariu cinstit la Digi. Cred că e primul pe care îl aud. Nu am mai simţit acel ton fatalist şi nici o instigare la pesimism. De altfel, nici presa nu ne-a mai fost atât de ostilă în săptămâna asta.

Ce s-a întâmplat? Au fost şedinţe administrative, tentative de revoltă, de puci.
Şi ca la ora de istorie, revoltele au fost înăbuşite în sânge. Săptămâna trecută cam tot ce am văzut, suflare dinamovistă, cu o majoritate lejeră, a optat pentru Mircea Rednic, în lupta dintre antrenor şi jucători. Alegerea era simplă, până şi eu am făcut-o corect.

Alegi între un antrenor cu renume, reuşite şi, îmi place să cred, cu sânge în roşu-alb sau între jucători blazaţi, infectaţi de vedetism nejustificat. Subliniez faptul că nu toţi sunt la fel. Vreau să fiu de acord cu Nea Mircea, Răuţă a meritat banderola. Nu are niciun talent, nu ne aduce aminte de Ronaldinho, dar, mie îmi aduce aminte de Gattuso. Băiatul ăsta aleargă şi pune piciorul tare.

Fanii l-au susţinut pe Nea Mircea. După marile şedinţe, conducerea administrativă, inclusiv anterior absentul Mureşan, au spus, prin vocea coerentă a Domnului Zăvăleanu, că antrenorul nostru este Mircea Rednic şi el va rămâne şi el va decide. Lipsa acestei afirmaţii ferme ne-a furat victoria cu Academica. Îl domnesc pe Zăvăleanu pentru că şi-a asumat rolul mesagerului şi a facut-o fără echivoc.

Cred totuşi ca Mureşan trebuia să facă aceste declaraţii şi îl aştept mai hotărât. În această fază a procedurii insolvenţei, Mureşan conduce, Domnul Zăvăleanu supraveghează. Mureşan trebuia să fie mai vocal, dar dacă începe curând, nu se supără nimeni. Are suporteri acţionari, pe care el îi reprezintă în mod direct. Are o echipă ai căror suporteri suntem cel puţin volatili. Vă mai aduceţi aminte când Elias şi-a luat suspendare un an? Eram în peluză…

Toate aceste evenimente pe plan administrativ împreună cu decizia antrenorului de a exclude din lot, pe motiv de “insubordonare/trădare” a celor doi rebeli tatuaţi, au reuşit să devieze atenţia presarilor de sport tabloid, de la jucători. Mulţi dintre jucători, nu doar ai noştri, citesc frenetic presa. Vă mărturisesc că urmăresc fiecare comentariu şi numărul de like-uri ale articolelor mele şi, sunt al dracului de enervant în cercurile mele. Ei nu au nimic bun de citit în presă, despre ei, campionatul ăsta şi pe bună dreptate şi nici după meciul de azi.

Circul administrativ şi grenada defensivă a lui Nea Mircea, a protejat divele din vestiar de o afectare a moralului individual pe care eu o consider decisivă. Pentru că cei excluşi, eu nu cred, că sunt singurele dive.

Vă spun acum o idioţenie de suporter. Pentru mine jucătorul meciului a fost Carp şi căpitanul pe care îl respect, Răuţă. Dinamovistul meciului, însă, a fost Plamen. Iliev a fost un cretin, un idiot. Nu avea cum să nu ştie că l-a lovit pe sărmanul ăla.

Nu a apărat lovitura de pedeapsă, doar foarfeca superbă, ale produsului finisat de noi, ratangiul POPA (pentru prima dată, un dinamovist adevărat. Vă rog dacă-l întâlniţi, să-l cinstiţi!). A alergat la arbitru să-i reproşeze penalty-ul, să-şi ia roşu. Dacă îl lua, două ore se certa cu arbitrul. Am simţit frustrarea lui. Am simţit un jucător care voia să câştige, indiferent cum. Voia victoria lui Dinamo. O voia oricum şi eu la fel şi sper că şi voi.

Am vrut azi una urâtă la faţă, dar n-am găsit. Măcar era bună la trup, semăna pe jumate cu victoria noastă. Doamne, sper să fi fost oarbă şi să creadă că sunt frumos, că prost sunt cu duiumu’. Şi aşa justific titlul.

Revenind la meci, în al doilea rând, mă bucur că am avut un arbitraj corect. Mă bucur, după meci, că au dat penalty. A fost. Mă bucur pentru că nu e umbrită victoria asta. Ce cartonaşe trebuiau date, e ca faţa ei, o voiam cumva, dar nu era musai.

Meciul a fost oribil. Nu am jucat un fotbal frumos. După rezultat, am jucat eficient. Am mai spus-o, nu ne permitem un joc plăcut. Jocul nu a fost eficient, doar rezultatul. Şi Grigore şi Pinto şi Iliev au greşit grav. Doar din faptele lor, era firesc să primim câte un gol. Am câştigat norocos? Deloc. Tricoul cumpărat de Ionuţ şi superstiţia mea şi superstiţiile tuturor suporterilor cu ritual, au corectat ce nu putea Nea Mircea să facă.

Nu golurile pe care nu le-am primit, ci şi golul dat, cu două devieri şi care îi arată lui Săndoi cum ne-am simţit noi în meciul cu UTA, arată că “un alt tricou” ajută.

Nea Mircea spunea înaintea meciului că lider al echipei e cel care face diferenţa. Îmi plac Torje, Răuţă şi Borduşeanu. Diferenţa au făcut-o Carp şi Kainourgios, dar cu o floare nu se face primăvară. Azi nu am simţit că pierdem. În afară de Sorescu, nu am avut dive în teren.

Avem o problemă cu lotul. Se află prea repede. Faptul că diva noastă, Dean, este vine la antrenamente cu o jurnalistă (Lobontica – una de la Prosport), începe a suna a cusut cu aţă albă. Zic şi eu, dacă Sorescu nu ştie lotul, îl mai află presa? Eu nu l-am văzut pe Sorescu azi, în teren. E o mizerie să nu joci şi el nu a jucat. Sper ca Nea Mircea să nu facă rabat, să îi excludă pe toţi care vor merite deşi, nu le au, cât noi, Dinamo suntem la final de clasament.

Nu am luat gol, dar a fost miracol. Am dat gol, a fost miracol. Jocul a fost de şansă.
Eu unul mă bucur, ca un copil. Îmi aduc aminte de când primeam cartofi prajiţi la masă, de copil. Nu mă bucură jocul, nu ar avea de ce.

Concluzia e că am câştigat şi era timpul. Nu e cea mai meritată victorie, în urma jocului, e una aşteptată şi dorită. Aş zice că o merită Nea Mircea după atâtea mizerii de rezultate, cu Rapid, UTA şi altele. La fel o merită şi “proştii noştri”.

Problema la Dinamo este evidentă. Atitudinea jucătorilor. În niciun caz atitudinea antrenorului faţă de astfel de jucători. Nu cred că nu sunt jucători cei de la Dinamo. Cred, însă, că nu sunt, în primul rând jucători, ci persoane care se cred publice.

Repet, în final, că eu, personal, am obosit cu Sorescu. E trist. Când un jucător alege între a fi un idol sau a fi o umbră celebră. Alegerea e simplă. Eu visez că va alege corect. Concluzia e că nu a ales corect azi, nu a ales clubul şi nu a ales echipa. Speranţa e că o va face la meciul viitor, dacă va fi lăsat (de antrenor).

Suntem fericiţi azi pentru rezultat. Putem respira la suprafaţă pentru câteva zile. Nu avem motive să fim liniştiţi. Avem motive să sperăm. Avem motive să suportăm, să fim suporteri!

Semnat: DasYinn

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare