AcasăEditorialFotbal pe când?

Fotbal pe când?

Deși week-endul acesta ar fi trebuit să fie unul mai liniștit pentru suflarea dinamovistă, ieri am primit o veste destul de neplăcută.

Cel puțîn până la meciul de luni seară, Dinamo a preluat lanterna roșie odată cu succesul Academicii Clinceni de pe terenul Craiovei. Un rezultat surprinzător, care vine să ateste faptul că echipa din Ilfov trăiește, chiar și cu toate problemele financiare pe care le are. Am trecut pe ultimul loc și am văzut chiar postări ironice din partea fanilor dinamoviști, care au întors clasamentul.

Din păcate, aceasta va fi tema de discuție pentru următoarele zile și stau să mă întreb, dacă toate aceste ironii, mesaje, îi ating în vreun fel pe ai noștri jucători? Aici nu mai vorbim de separare, străini sau români, deși cei care au stat prin Dinamo mai mulți ani, ar trebui să se simtă cu atât mai mult mai afectați de locul rușinos ocupat în clasament.

Toate temele de discuție din ultimele zile au fost legate de eliminările din lot ale fotbaliștilor Matei și Filip, încercarea celui din urmă de a organiza o mică ”insurecție”, acum citesc despre o scindare chiar între ”greii” vestiarului, nemulțumiți că nu au tras cu toții la aceeași căruță de schimbare a antrenorului.

Am spus și zilele trecute, în toate informațiile scurse dinspre vestiar, în toate declarațiile oferite de jucători, nu am văzut niciun fel de asumare a vinei pentru situația sportivă, despre jocul prestat de Dinamo, despre erorile comice comise în timpul partidei și despre LIPSA ATITUDINII. Lacrimi de crocodil la finalul partidelor, mesajele patetice, nu ne mai ating.

Vreau să aud că jucătorii trag mult mai mult la antrenamente, că stau peste program, că vor cu tot dinadinsul să scoată echipa din situația grea, ca luni seară să părăsim ultimul loc și chiar să ne apropiem de locurile de baraj. Victoria Academicii Clinceni poate fi dureroasă pe moment, dar ne poate oferi un prilej de a ne apropia de oltenii aflați în derivă.

Totul depinde jucători, de ceea ce vor face ei luni seară. Oricât am discuta despre Rednic, în fond el nu intră pe teren, totul se decide în cele 90 de minute în care sunt curios ce fel de fotbal vom presta. De fapt, mai bine spus, sunt curios ce fel de atitudine vom vedea din partea băieților, că de acolo pot să vină și acele rezultate pe care le așteptăm.

Avem final de foc de în 2021, cu 3 meciuri în 7 zile, dar nu avem de ce să ne plângem, toate echipele trec prin asta, dar sunt meciuri cruciale, în care Dinamo are nevoie ca de aer de puncte. Așa cum spunea și colegul nostru George Jaravete, nu are rost să mai vorbim despre obiectve, să ne propunem X număr de puncte. Dar să văd că luptă pentru Dinamo, că le pasă și să ne ofere ceva perspective petnru 2022, să nu mai întoarcem ironic clasamentul cu fundul în sus.

Dacă vor să nu mai audă critici de la oamenii de fotbal, dacă vor să nu mai fie criticați (pe bună dreptate) de foștii mari jucători, care au scris pagini glorioase de istorie pentru clubul pe care îl iubim, să joace FOTBAL luni seară.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare