În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult despre subiectul Deian Sorescu.
Luni s-a aflat despre decizia antrenorului lui Dinamo de a-i oferi lui Sorescu ”concediu” timp de o săptămână, să se pregătească singur, în afara lotului, timp în care să își revizuiască atitudinea față de coechipieri și față de Dinamo. Nu trebuie să fii specialist să realizezi că jucătorul nu mai este la fel de implicat precum acum câteva luni.
Însă la fel de surprinzător am aflat marți despre faptul că Iuliu Mureșan a discutat atât cu Rednic, cât și cu Deian Sorescu, iar în final s-a luat decizia că el să revină la antrenamentele echipei. Multe discuții s-au născut după decizia, care părea să anuleze ceea ce s-a întâmplat luni.
„Acum a plecat Deian de la mine de la birou. Apele s-au liniștit am discutat și cu el și cu Mircea Rednic, care a fost de acord ca Deian să se întoarcă la antrenamente. A fost și de dimineață la antrenamente, ceea ce e foarte bine pentru că problema trebuia rezolvată rapid.
De fapt problemele sunt făcute că să fie rezolvate, iar eu că președinte trebuie să găsesc soluții de fiecare dată”
Eu am interpretat-o că fiind o decizie prin care să se încerce ”salvarea” lui Deian Sorescu, mai ales că se vorbește în continuare despre vânzarea lui în iarnă, un jucător pe care Dinamo speră să obțină măcar cât putea să obțină în vară, atunci când în final nu a putut fi transferat, s-a explicat în mai multe rânduri de ce.
Dar eu cred că autoritatea lui Rednic a rămas în picioare, pentru că decizia ca el să revină la antrenamente nu s-a făcut peste capul lui și totodată, dacă Sorescu este prezent la antrenamente, asta nu înseamnă că va fi în lot sau va juca cu CFR. Dacă se va întâmpla acest lucru, Mircea Rednic va avea ultimul cuvânt de spus. Azi va fi la antrenament, ieri s-a antrenat separat față de restul coechipierilor.
Este bine să ne vedem de următorul meci, iar apoi în pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale, să ne vedem de integrarea în lot a noilor veniți, să începem să devenim o echipa în adevăratul sens al cuvântului.
HAI DINAMO!