Nu de puține ori viața bate filmul.
Aș fi ipocrit să mă apuc să dau lecții de viață sau să încep să dau sfaturi.
Situația critică prin care România trece la ora actuală este pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
Libera exprimare, exercițiul dreptului a fost în această perioadă fie înțeles greșit, fie greșit folosit. Suntem de acord și știm foarte bine mai ales cei născuți înainte de ‘89 cum și cât s-a luptat pentru acestea. Într-o situație de criză, generarea unor alte crize e mult mai la îndemână decât găsirea unor solutii.
Nu de puține ori sportul românesc, în speță fotbalul, a însemnat viață dată de suporteri, de simpatizanți, de practicanți.
Dinamo fără PCH e ca berea fără alcool!
Dinamo fără PCH e ca și retrogradată!
În foarte multe ocazii și mai ales în ultimii ani, PCH a reprezentat sarea și piperul în fenomenul ultra din țară, dar și de peste hotare. E greu să vorbești sau să discuți despre acesta dacă nu îl trăiești. Pot doar să spun că acești băieți respiră fenomenul, se sacrifică fenomenului. Doar ei îl pot înțelege și doar ei, într-o lege nescrisă, își stabilesc propriile direcții însă fără a-și pierde din vedere ceea ce iubesc mai mult: Clubul pe care îl susțin!
De aceea cred cu tărie că decizia luată trebuie respectată.
Asta nu înseamnă că nu putem fi în dezacord cu ea.
Peluza Cătălin Hîldan a fost nu de puține ori al 12-lea jucător, a fost plămânul verde al stadioanelor pe care Dinamo a dus bătăliile de menținere în Liga 1 în ultimii ani, a fost cea care și-a asumat fără frică un eventual faliment al clubului nu mai târziu de acum câțiva ani. Dacă nu le-ar fi ieșit ar fi fost arătați cu degetul. Așa cum probabil mulți o fac acum.
Decizia nu o contest. O aliniere pentru susținerea unei cauze face parte din peisaj. Cred, totuși, că momentul ales nu e tocmai cel oportun.
Și nu pentru spectacolul garantat, ci pentru Dinamo.
Dinamo are nevoie de încurajările venite de sub tabelă, are nevoie de tandemul PCH-T2, are nevoie de vocea puternică venită dinspre intrarea din Sos. Ștefan cel Mare. În aceeași măsura are nevoie de strigătele copiilor din PCH Junior, de încurajările părinților, bunicilor de la T0 veniți să își susțină odraslele.
Dinamo nu trebuie să se simtă singur!
Așa singuri cum ne simțim când fără discernământ ne lăsăm purtați de val către un pat de spital, la fel de singuri cum ne simțim când de partea cealaltă a baricadei încercam să aflăm de cineva drag aflat pe un pat de spital și care nu ne poate spune ce îl doare, ce îi lipsește.
Pentru că Dinamo sunteți voi, PCH, suntem noi, “tot stadionul”. Unde e acum stadionul?
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!
