Dinamo a debutat în această seară în noua ediție a Velux Champions League.
După ce în urmă cu un sezon ne-a fost furat dreptul de a evolua în cea mai puternică competiție intercluburi, în acest sezon s-a făcut dreptate și Dinamo a primit un wild-card într-o competiție care adună cele mai bune echipe din handbalul european.
Sala Dinamo a fost gazda unui meci de gală, între Dinamo București, multipla campioană în România și Vive Kielce, de 9 ori la rând campioană în Polonia, dar și câștigătoare a competiei în 2016, atunci când au trecut de Veszprem în finală. Un duel de gală, care a avut doi antrenori de super clasă, pe de-o parte Xavi Pascual, câștigător al Champions League în trei rânduri, ultima oară chiar în sezonul trecut, precum și Talant Dujshebaev, unul dintre cei mai buni jucători de handbal din istorie, precum și un antrenor de clasa mondială, care a triumfat în această compeție atât cu Vive Kielce, cât și cu Ciudad Real.
În sala Dinamo au fost prezenți și fanii dinamoviști din PCH, care au închis conflictul cu Dănuț Lupu, spre binele echipei, care are un start de sezon ceva mai nereușit și care avea nevoie de susținerea fanilori, care pot crea o atmosferă unică în handbalul european.
Dinamo a început extrem de curajoasă partida cu Kielce și în minutul 6 aveam un avantaj de 2 goluri, 4-2, chiar dacă Cedric a avut parte de o eliminare de 2 minute foarte devreme, iar un minut mai târziu același lucru l-a pățit și Militaru, cam ciudat că în primele minute să fie acordate așa de repede eliminări în tabăra noastră. În mod incredibil în minutul 7 am avut parte și de o a treia eliminare, pentru Humet de data asta.
Bizău foarte curajos și tupeist, a marcat 3 din primele 5 reușite. Saeid a continuat și el să fie imperial în poartă și până la urmă Nahi de la polonezi a fost și el eliminat timp de 2 minute. Arbitrul Mads Hansen s-a jucat de-a eliminările în startul de meci, în minutul 8 ambele echipe aveau câte 2 eliminați, ori s-a schimbat regulamentul, ori pur și simplu a judecat totul cu foarte multă rigoare. Însă Bizau și-a continuat recitalul și a marcat al patrulea gol până în minutul 10 și Dinamo avea 6-3.
Dinamo a continuat startul excelent de meci și am dus avansul la 5 goluri, 9-4, însă și polonezii totuși au o trupă foarte bună și până la jumătatea primei reprize, au redus diferența la 2 goluri, 10-8. Dinamo este obișnuită să facă meciuri mari și cum ai putea să nu te ridici la nivelul competiției, atunci când ai 2000 de câini în sala Dinamo, care te încurajează timp de 60 de minute? În minutul 20, Dinamo a reușit să refacă diferența de 4 goluri din startul partidei, arbitrul suedez s-a calmat și el cu eliminările și echipa noastră avea 14-10.
Superbă atmosfera în sala Dinamo, nu a fost sala arhiplină, din cauza condiților de acces, dar atâtea bilete câte au fost în vânzare, au fost epuizate și cu totul aproximativ 2000 de câini au purtat echipa către un rezultat mare.
Dinamo a fost clar echipa mai bună în prima repriză și am reușit să intrăm la cabine cu un avantaj neașteptat, 16-12.
Bizău și Nantes au fost cei mai buni jucători dinamoviști, cu 5, respectiv 4 goluri poate surprinzător, țînând cont că nu sunt considerați oamenii de bază de la 9 metri, dar asta înseamnă să construiești un lot cu cap și echilibrat. Saeid Heidaridad a fost de asemenea magistral în poartă.
Dinamo nu s-a lăsat mai prejos și startul reprizei secunde ne-a aparținut, am reușit chiar să mărim diferența la 5 goluri, 19-14, Dissinger, Humet și Ghioneau au punctat în primele minute din partea a doua, astfel încât să ținem la respect un adversar care își propune să treacă de faza grupelor. Din păcate, de ce mă temeam, s-a întâmplat, experiența polonezilor a început să își spună cuvântul și au reușit să se apropie periculos de noi, 20-18 după 8 minute scurse din actul secund.
Au reușit chiar să ne egaleze la 20-20, însă Dinamo a încercat să arate că nu întâmplător am condus la 5 goluri și să ne menținem în avantaj, dar polonezii au fost mult mai pregătiți în partea a doua. Au fost minute de joc în care Dinamo a marcat, dar polonezii imediat au egalat pe tabela de marcaj, astfel că în ultimul sfert de oră, tabela indica 24-24.
Răul Nantes a fost imperial în această seară, l-a făcut uitat pe Ante Kuduz, interul brazilian având procentaj perfect de 7/7 până în minutul 19 al părții secunde. Cu 10 minute înainte de final era egalitate perfectă și urma să mergem cap la cap.
Dinamo a reușit să revină în avantaj de 2 goluri și din acel moment sala Dinamo a devenit un adevărat infern, câinii erau pregătiți de un rezultat mare, însă polonezii nu puteau fi scoși din calcule. Parcă ne este dat să trăim meciuri la intensitate maximă în sala Dinamo, în cupele europene, dar ne era dor de astfel de momente de vis în sala, chiar și cu tot stresul. Cu 5 minute înainte de final, Dinamo avea un avans de 2 goluri, 30-28 și victoria putea fi a noastră, insă trebuia să fim extrem de atenți pe finalul de meci, deoarece Kielce nu avea cum să se mulțumească cu o înfrângere la București.
Același Nantes a marcat la scorul de 30-29 cu trei minute înainte de final și atenție, brazilianul avea 11/11, fără greșeală în primul meci european de la revenirea la Dinamo. 31-29 cu aproximativ 2 minute înainte de final, însă polonezii aveau atacul.
Saeid a fost încă o dată imperial și a scos o minge fabuloasă și victoria era atât de APROAPE! 31-29 cu un minut înainte de final. Bizau a completat și el cu un nou gol o evoluție FANTASTICĂ!
DINAMO ÎNVINGE LA DEBUTUL ÎN NOUĂ EDIȚIE DE CHAMPIONS LEAGUE!
AICI E DINAMO
AICI SUNT SUPERCAMPIONII!



