„ Stimate domn Ionut Negoita,
Aceste randuri va sunt adresate de catre un fan al echipei Dinamo Bucuresti, pe care dvs. o finantati.
Incep prin a va multumi sincer ca ati salvat clubul, ca l-ati scapat de datorii, ca l-ati scos cu bine din insolventa. Faptul ca incercati un nou inceput, avand acum la club un schelet curat si modern, intr-o liga romaneasca de fotbal ale carei echipe sunt intretinute in cea mai mare parte din bugetele administratiilor locale, este demn de apreciat. Suporterul dinamovist stie sa diferentieze lucrul bun de cel rau, asa ca acorda Cezarului ce e al Cezarului. Mereu vom tine cont ca daca nu erati dvs., Dinamo probabil inceta sa mai existe, cel putin la nivel profesionist.
Din nefericire, aici trebuie sa ma opresc din a va multumi. As vrea sa pot continua, as vrea sa va multumesc pentru momentele fericite si clipele unice pe care le-am trait ca suporter dinamovist in ultimii ani, dar din pacate aceste momente, clipe, NU exista. Ele pur si simplu lipsesc, iar noi, fanii, nu mai putem accepta infrangerile la nesfarsit. Ne-au produs o durere mult prea mare in suflete, in fond, o echipa de fotbal trebuie sa iti aduca printre altele si satisfactie… acea bucurie produsa calitatea fotbalistica, bucurie care te aduce langa echipa chiar si de la sute de kilometri distanta. Bucuria de pe stadion naste apoi mandrie, pe care o resimti spre exemplu cand sorbi linistit cafeaua din acea ceasca alb-rosie ce iti coloreaza diminetile de la munca si te gandesti ca si rivalii si-ar dori sa ajunga la nivelul atins de Dinamo. Reprezentam Dinamo Bucuresti, un club care candva a fost glorios si ne-a educat intr-un spirit anume, un spirit de invingator. Acum, acel spirit este in moarte clinica. Esecurile si lipsa performantelor l-au diminuat serios, iar daca Dinamo era candva precum o oaza, acum e doar desert. Traim doar din amintirile unor mari victorii si performante. Si ca totul sa fie si mai sumbru, la pierderea spiritului dinamovist se adauga recentele drame ale lui Patrick Ekeng si „Bubu”, ambele incheiate cu decese. Ele cantaresc greu pentru toata suflarea alb-rosie, foarte greu.
Pierderea finalei Cupei Romaniei a fost un alt moment foarte dificil pentru noi. La finala, suporterii au creat o atmosfera exceptionala in memoria celui care a fost Ekeng. Echipa insa, a ramas din nou datoare, iar fanii de toate varstele au plecat din nou tristi, cu capetele plecate. Nu am putut castiga un trofeu pentru eroul nostru din Camerun. Doare, doare foarte rau.
Si daca ar fi numai infrangerile si dramele, domnule Negoita… dar aceasta atmosfera sumbra ce invaluie Dinamo in prezent e condimentata cu declaratii de genul: „avem proiectul nostru”, „suntem pe drumul cel bun”, „ne batem la titlu cu ce avem”. Declaratii pe care fanul dinamovist le-a auzit in ultimii 3 ani la foc automat si care din pacate nu se materializeaza. Declaratii reprezentand probabil o masura disperata de a atrage fanii la stadion. Si totusi, noi inca venim la stadion. Dar ajunsi acolo, ce vedem, ce simtim? Sa luam exemplul ultimului meci, cel contra lui Medias, la care am fost prezent si eu in tribune. Aceasta disputa mi-a aratat pentru a nu stiu cata oara ca proiectul dumnevoastra ramane doar un proiect. Pe stadion au fost in jur de 3.000 de spectatori. Cu totii am urmarit o echipa incapabila sa atace cursiv, sa duca actiuni concrete spre poarta adversa, o echipa Dinamo tinuta la respect de nou promovata Gaz Metan. Da, avem un atacant de mare valoare, Gnohere, care castiga aproape toate duelurile 1 vs 1. Are forta, sut, chiar si calitate tehnica. Insa, in atacul nostru, aseara a parut ca un peste pe uscat, nefiind pus in valoare de coechipieri. Mijlocul nostru vs Medias a fost foarte slab si nici nu e de mirare, dupa plecarea lui Anton. Lotul e foarte subtire. Ce facem daca se accidenteaza Rotariu sau Lazar? Din neferecire, tinerii nostri jucatori romani, principalul pilon al acestui mult promovat proiect, par ca stagneaza. Nu vad absolut niciun plus la Olteanu. Iar Patrick Petre nu are ce sa arate in 5 minute. Apropo, ce se mai aude de pustiul acela, Costache, care marca intr-o victorie 1-0 contra Botosaniului? Iata domnule Negoita, acesta este proiectul pe care ni-l prezentati. Inainte eram nemultumit ca transferam jucatori de la echipe ce se bateau la evitarea retrogradarii, acum transferam concurenta in atac de la Chindia Targoviste, echipa de liga a 2-a. Nu vi se pare un regres in acest proiect, sa ne „intarim” atacul din liga secunda? Am vazut cu totii, inca o data, aseara, 26 august 2016 proiectul pus in practica. Promisiuni ce raman doar promisiuni.
Cand vorbele nu se concretizeaza ele devin minciuni. Iar minciunile nu vor atrage niciodata oamenii si se pare ca acestea continua si continua.
Am dori sa stim incontro ne indreptam domnule Negoita, atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu si lung?
Ce club mare isi imprumuta capitanul dupa prima etapa a unui nou sezon, fara sa aduca un inlocuitor pe masura? Plecarea lui Paul Anton de o asemenea maniera – si mai rau, lipsa unui transfer de calitate in locul sau, acestea sunt lucruri care UCID incet incet ce a mai ramas din spiritul dinamovist.
Ce va mai ramane din Dinamo in lipsa performantelor? Un simplu nume? O simpla amintire?
Dupa meci, antrenorul Ioan Andone era nemultumit de atitudinea fanilor. Aceiasi fani care au fost langa echipa in toti acesti ani, desi echipa nu le-a adus nicio bucurie. Numai si numai dezamagiri. Pun si eu o intrebare, oare cate trebuie sa mai indure suporterul dinamovist? Fara investitii este din ce in ce mai clar ca nu vom avea ce roade sa culegem. Proiectele serioase sunt puse in aplicare si aduc satisfactii. Proiectul Dinamo nu a adus insa nici macar una, pana in prezent.
Cu stima, Vlad-Andrei, un mandru dinamovist.„
