AcasăEditorialFântâna tinereții

Fântâna tinereții

Pare poetic că, în cea mai caldă zi a anului, ne-am ‘’răcorit’’ seara pe stadion, și parcă am băut cu adevărat din fântâna tinereții pe care Dinamo a aliniat-o pe gazon.

În sezoanele precedente, ca privitori, am fost îmbătați de fotbalul European de spectacol, la care, după ce te uiți, îți vine foarte greu să reziști unui meci de Liga 1 din play-out jucat pe un stadion din vreo comună sau oraș subdezvoltat pe plan sportiv. Planul estetic al jocului este greu de suportat, cu clasicele mingi la bătaie și mingi sărite în brazdele gazonului.

Era clar că Dinamo, asemenea tuturor cluburilor din primul eșalon, căzuse în patima obținerii semnăturilor unor jucători străini, iar așteptările noastre au explodat. Cu excepția câtorva ‘’meseriași’’ (vezi Borja Valle), la lozul în plic am tras doar jucători trecuți de prima tinerețe, care fie erau depășiți din punct de vedere fizic și al capacității de reacție, efort și instinct, fie nu se potriveau jocului din Liga 1.

Drept urmare, timp de câțiva ani de zile, neavând niciodată obligația, ca în acest sezon, să jucăm cu tineri și juniori, meciurile noastre se desfășurau în cam același fel: lipsa de rezultate și prea puțin spectacol, goluri câteodată frumoase, dar urmate de 5-6 meciuri slabe ale jucătorului care marca, sclipiri rare și episodice, combinații legate corect abia după multe altele eșuate.

Pe 2 August, Dinamo București a jucat fotbal. Da, nu au lipsit acele mingi și lumânări aruncate câteodată haotic, nici gazonul nu a înflorit dintr-odată în cel de pe Bernabeu. Însă, prin prisma fântânii tinereții, ce-i drept forțată în teren de situația financiară, am aliniat jucători care, dacă stăm bine să ne gândim, se potrivesc perfect jocului din România: tineri capabili de efort maxim, viteză, poftă de joc, dorința de a dovedi.

Este un campionat de forță și efort, nicidecum unul de finețe. Însă cel mai important, nu am văzut capete plecate după greșeli, nu s-a mai simțit de parcă o inconveniență a vreunui jucător îl scotea din joc complet, mai ales la fundașii noștri tineri, unde ar fi fost, în teorie, cel mai probabil să se întâmple.

Poate astăzi am realizat că echipe precum Ajax, Atalanta sau Bilbao chiar știu ce fac. Și ‘’încăpățânarea’’ asta de a nu apela la potențiali mercenari din afara clubului, poate este calea spre renaștere. Până la urmă, așa cum spune și cântecul, Dinamo va renaște din cenușă, nu din altceva.

Dinamo trăiește și luptă. Tabela de la finalul meciului este rezultatul efortului, muncii și dorinței puternice de afirmare. Ele au lipsit de la Dinamo, câteodată flagrant, însă, indiferent unde ne clasăm la finalul sezonului, acum nu există niciun dubiu: Luptăm!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare