AcasăStiri Dinamo,,Dinamo va deveni atractivă pentru un potenţial investitor''

,,Dinamo va deveni atractivă pentru un potenţial investitor”

Dinamo are o nouă conducere care are misiunea pe termen mediu și lung de a scoate clubul din insolvență.

Pentru asta, trebuie mai întâi realizat un plan de reorganizare, care trebuie aprobat până în luna martie a anului viitor, astfel încât Dinamo să obțînă licența de Liga I.

Reprezentant RTZ & Partners, în calitate de administrator judiciar al societății, Răzvan Zăvăleanu a vorbit despre strategia clubului, dar și despre posibilitatea de a atrage investitori în club, în cadrul conferinței de presă organizate ieri:

„Este cert faptul că vom încerca să propunem cât mai repede un plan de reorganizare, acest lucru va trebui să se întâmple până în luna martie a anului viitor. Discutăm cu jucătorii, cu absolut toată lumea, pentru a încerca să aşezăm piesele acestui puzzle destul de complicat şi să rezolvăm ceea ce ne-am propus.

Nu mă voi hazarda să fac estimări cu privire la masa credală, pentru că de obicei diferenţa dintre sumele înscrise în contabilitate şi cele de la masa credală este substanţială, câteodată în minus, fiindcă nu toţi creditorii înţeleg să facă cerere, şi câteodată în plus. În afară de această cerere urmează partea contestaţiilor la tabelul preliminar, unde judecătorul sindic decide dacă ceea ce am trecut noi în tabelul preliminar este corect sau nu.

Este prematur să ne pronunţăm la tabelul preliminar de creditori, pentru că sunt elemente aleatorii. Noi vrem să avem cât mai repede un tabel definitiv pentru că după aceea avem 30 de zile în care să depunem planul de reorganizare.

Nu cred că la Dinamo va fi cazul unor asemenea termene lungi, dar sunt circumspect în a spune că vom termina extrem de repede şi care va fi valoarea datoriilor. Problemele care există acum sunt rezolvabile, există mai mult interes în jurul clubului Dinamo decât în locul oricărei alte echipe ar fi fost în insolvenţă. Noi nu am propus să rezolvăm fiecare problemă în parte şi cred că o să o facem” a declarat acesta în cadrul conferinței de presă.

„Dacă dumneavoastră credeţi că Neluţu Varga a apărut din neant la CFR Cluj vă înşelaţi. S-a lucrat timp de doi ani pentru a se găsi un investitor, au fost nenumărate discuţii nu numai cu el si şi cu alţi potenţiali investitori, nu e ca şi cum Neluţu Varga ar fi venit într-o zi şi ar fi zis poftiţi banii şi hai să ieşim din insolvenţă. Au fost multe lucruri de rezolvat şi după apariţia lui la CFR, pe care nu a trebuit să le rezolvăm.

Eu cred că dacă lucrurile se vor aşeza la Dinamo dacă echipa se va linişti, jucătorii vor vedea că pe perioada procedurii le vor veni banii de salariu, lumea se va obişnui cu faptul că acum există un management, există un stăpân care ştie în care parte se îndreaptă lucrurile.

Probabil că Dinamo va deveni atractivă pentru un potenţial investitor, pentru că dacă vorbim despre valoarea intrinsecă a brandului e greu să facem comparaţie cu ceva. Şi atunci lucrurile vor fi aşezate corect, transparent şi sunt sigur că vom reuşi să atragem nişte investitori. Astăzi, DDB este entitatea care ţine în viaţă Dinamo, iar drepturile TV sunt o altă componentă importantă. Dar pentru pretenţiile unui club de talia lui Dinamo credeam că este nevoie de o investiţie solidă, nu ajunge ca suporterii să strângă bani şi să plătească jucătorii”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare