Cornel Țălnar a venit cu o informație bombă în această seară, faptul că în acest moment acțiunile care au fost deținute de Pablo Cortacero, sunt la Dorin Serdean.
Recunosc, că nici nu știu ce reacție să am, să mă bucur, să mă îngrijorez, probabil toate și niciuna, habar nu am. Însă totodată am și multe semne de întrebare recunosc, ce a preluat Serdean mai degrabă, societatea Lotus de fapt? Cum s-a făcut tranzacția fără a fi prezent în România? Nu există și o clauză prin care Negoiță să își dea acordul?
Pot fi și părți bune, anume că ai o persoană pe care știi unde o găsești, este în țară, știi unde poți să dai de el și măcar poți purta un minim de dialog spre deosebire de catastrofa de Cortacero, care ne-a adus la un pas de faliment. Însă Serdean nu este deloc în cele mai bune relații cu fanii dinamoviști și faptul că este în război cu DDB nu poate fi neglijat.
Eu unul vreau să aștept ceva mai concret, să vedem dacă într-adevăr totul este așa cum spune Țălnar, să vedem care sunt și intențiile lui Serdean, pentru că sunt total vag și puțin pueril, cu tot respectul, ceea ce a declarat Țălnar, faptul că acum dinamoviștii adevărați pot veni în club, de parcă până acum nu ar fi putut veni.
După ce că existau multe necunoscute cu această insolvență, a venit și această veste, care repet, nici nu știu cum să o caracterizez, până nu avem toate datele. Ce știu însă este faptul că DDB trebuie și va merge mai departe, însă cu siguranță vom urmări îndeaproape tot ce se va întâmpla în jurul echipei!
Cornel Țălnar: „Joia trecută, domnul Șerdean a vorbit cu Pablo Cortacero. Joia trecută, a fost chemat în Spania ca să-i dea acțiunile. Vineri, s-au întâlnit cu avocații, cu notarii, iar Cortacero a spus, în cele din urmă: ‘Ca să vedeți că sunt de bun gând, nu vreau să moară Dinamo. M-a păcălit și pe mine cineva cu banii. Eu nu mai pot. Dorine, vino să-ți dau acțiunile’.
Șerdean a sosit ieri din Spania și mi-a promis că vă va spune el realitatea. La ora actuală, acțiunile sunt la Șerdean. Până acum, despre Șerdean se spunea că e omul nu știu care. Uite, el a adus acțiunile. El vrea ca toți dinamoviștii potenți, care vor binele lui Dinamo, să pună mână de la mână, să strângă banii respectivi, să facă un acționat puternic, cu bani mulți și Dinamo să nu moară
Vă va spune Șerdean în ce condiții le-a luat (n.r – acțiunile). Acum, nu mai există niciun dubiu. Acțiunile sunt la Șerdean. El mi-a spus că vrea să vă spună exact realitatea și așteptăm dinamoviștii cu bun gând care vor să preia Dinamo.”, a spus Cornel Țălnar, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Dorin Șerdean: „Am fost în Spania și am semnat un acord cu Cortacero! Este un prim pas, dar sunt necesare și alte etape în următoarea perioadă. Cortacero a întârziat să facă infuzia de capital și a cedat acțiunile. Am arătat bunele intenții, se deblochează situația, dar e nevoie de bani la Dinamo.
Cortacero nu a fost de acord cu intrarea în insolvență, dar acum nu avem ce face, este o decizie și trebuie să o respectăm. Dacă ai bani, insolvența nu este o problemă. Fără bani, o să îi fie însă foarte greu lui Dinamo”
„Trebuia să vorbesc cu fanii din DDB? În ceea ce îl privește pe Țălnar, el este un suflet mare, dar mai face și greșeli. Cu jucătorii n-am discutat despre situația de la Dinamo, pentru că nu sunt antrenor”, a afirmat Dorin Șerdean, pentru ProSport.