Dinamo a condus 120 de minute pe tabelă în confruntarea cu Astra, însă a ratat calificarea în finala Cupei României la loviturile de departajare.
La finalul confruntării din ”Ștefan cel Mare”, Dușan Uhrin, antrenorul lui Dinamo, a remarcat jocul solid făcut de echipa sa și că doar ”loteria” loviturilor de departajare a dus la ratarea finalei.
”A fost o loterie la penalty-uri. Am fost atât de aproape de finală. E păcat că am ratat calificarea. Noi am jucat bine, încă de la început. Știam că Astra e un adversar puternic. Am marcat un gol din noroc, puteam să marcăm iar. Asta este, acum trebuie să ne concentrăm pe campionat.
Jucătorii sunt afectați, dar sper că vor fi pregătiți pentru finalul de sezon. Nu suntem salvați, trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci, să evităm locul de baraj”, a declarat Dușan Uhrin.