AcasăStiri Dinamo"Nu mai am nicio treabă cu Dinamo"

„Nu mai am nicio treabă cu Dinamo”

Ionuț Negoiță a revenit în prim plan și a oferit un interviu pentru Viorel Grigoroiu, unde a discutat despre ceea ce se întâmplă la Dinamo, despre spanioli, dar și despre posibila sa implicare încă în club.

„Ce fac suporterii e admirabil, e fără precedent și, sincer, îi știam destul de organizați, implicați, dar nu eram foarte sigur că vor reuși să țină corabia la suprafață. Merită toate aprecierea. Referitor la baza Săftica, un alt aspect al fotbalului este că mulți vorbesc aiurea și sunt tendețioși.

E vorba despre un context în care s-a cumpărat niște teren din față, o societate, pentru că aveam nevoie de bani. Baza de antrenament, pe care se antrenează Dinamo, două terenuri de iarbă naturală, un teren de iarbă sintetică, pe care eu am făcut-o și am plătit 200.000 și ceva de euro, și o clădire sunt ale lui Dinamo.

La un moment dat s-au adunat datorii către stat și baza Săftica a lui Dinamo a fost pusă ca garanție pentru a reeșalona acele datorii. Ca urmare, dacă nu se plătea această tranșă, risca să piardă baza. O societate de-a mea are un teren în față, unde este un fel de livadă, nu a fost niciodată folosită ca bază. E clar că sunt niște datorii ale clubului Dinamo către niște societăți în care eu am o particiapre. Am o legătură cu ele. Am tot spus suma, nu vreau s-o mai repet. Important e ca Dinamo să supraviețuiască.”, a declarat Ionuţ Negoiţă, pentru Digi Sport.

Afaceristul de la RIN susține că nu a mai fost căutat de spaniolii care sunt reprezentați de către Pablo Cortacero, dar că nu crede că aceștia se vor mai implica la gruparea din „Groapă”.

„Nu mai știu absolut nimic de ei. E clar că sunt niște datorii ale clubului Dinamo către niște societăți la care am niște legături. Important este ca supraviețuiască echipa Dinamo, să funcționeze, restul… nu știu, vedem. Odată ce nu au mai făcut nimic de foarte multă vreme, atunci probabilitatea să facă e foarte mică.  În spanioli nu mai cred, sper ca fanii să salveze clubul. Nu m-au mai căutat nici spaniolii, dar nici reprezentanții suporterilor.

Sunt ieșit din poveste. Vă rog să înțelegeți, nu mai am nicio treabă cu Dinamo. Nu i-am mai deranjat pentru că au destule probleme, chiar dacă mai am lucruri acolo. Măcar să rezolve ei celelalte probleme…”, a spus Ionuț Negoiță pentru DigiSport Matinal.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare