S-a vorbit în ultimele zile despre faptul că Mihai Esanu ar putea fi titular chiar de astăzi, să revină în primul 11 al echipei.
Într-adevăr, jucătorul se antrenează normal cu echipa de câteva zile, dar din informațiile noastre, jucătorul nici nu a făcut deplasarea la Mediaș, așa cum au anunțat anumite site-uri, jucătorul a rămas la București pentru a se antrena, astfel încât să poată fi folosit începând cu următorul meci, cel cu Voluntari, din Ștefan cel Mare. Meciurile acestea sunt capitale, practic vor decide soarta echipei noastre în campionat.
Gudmund Konghsvan are partea lui de vină la golul încasat în partida cu UTA, când la execuția lui Miculescu putea avea o intervenție mult mai bună. Folosirea lui Mihai Esanu reprezintă un avantaj prin faptul că jucătorul este și eligibil pentru postul U21, atunci ar mai fi nevoie de un singur tânăr U21 pe teren, o mare problemă pentru formația noastră, în condițiile în care avem parcă tot mai puține soluții viabile.
Final în runda a doua din play-out! Tot la baraj
Ieri s-a încheiat și runda a doua din play-out odată cu meciul dintre Politehnica Iași și FC Voluntari.
Meciul a fost câștigat de Voluntari cu 1-0, golul fiind marcat de fostul dinamovist, Ivan Pesic. Croatul a marcat în minutul 30 singurul gol al partidei care menține neschimbată situația în subsolul clasamentului. Jefte Betancor a controlat spectaculos balonul la marginea careului, a centrat pentru Ivan Pesic la 10 metri, iar fostul dinamovist a înscris cu o lovitură de cap deviată și de stoperul moldovenilor, Răzvan Popa (’30).
Dacă ar fi câștigat ieri, Iași făcea schimb de locuri cu Dinamo. În acest scenariu, gruparea din Copou trecea pe locul 14 (baraj), iar „câinii” pe 15 – poziție direct retrogradabilă.
Din păcate, runda a doua nu a fost deloc bună pentru Dinamo, nu doar pentru că Dinamo a pierdut, dar și pentru că echipele aflate în preajma noastră au câștigat, mă refer aici la Viitorul și Voluntari. Pe de altă parte, Iași și Hermannstadt au și ele cate două înfrângeri în play-out, măcar ne menținem pe loc de baraj.
Diferența însă începe să crească față de echipele aflate pe poziții care asigura supraviețuirea direct, Viitorul, prima echipa aflată deasupra liniei are 4 puncte avans față de Dinamo, Voluntari are acum 5 puncte.
După meciul de azi de la Mediaș, echipa aflată la trei puncte în față noastră, tot pe loc de baraj, Dinamo le va întâlni pe Viitorul și Voluntari, practic după aceste dispute vom știi cu siguranță dacă ne batem pentru salvarea directă, ori singurul obiectiv real va fi menținerea pe loc de baraj și salvarea în urmă disputării unei duble manse cu ocupanta locului 3 sau 4 din eșalonul secund.
„E clar că fiecare meci care trece în care nu aduni puncte va atârna greu în clasamentul final. Dar suntem încrezători că la fiecare meci putem să luăm lucrurile pozitive și vom putea să aducem puncte. Și din discuțiile cu ei și cu staff-ul tehnic, chiar dacă se complică de la fiecare meci, suntem încrezători că din punctele rămase putem să sperăm că ne putem salva chiar și fără nevoia unui baraj.” a spus Nicolae