O oră înainte! Un pas mare spre reușită!
Momentul 0. Astăzi, de la ora 17:00, pe cel mai mare stadion din Ucraina va avea loc un meci de pregătire mult mediatizat, și bine e că s-a întâmplat așa, pentru că din punct de vedere al promovării acțiunii, este o reușită! Vom vedea Dinamo la puterea a doua! Două combatante cu același nume, dar din capitale europene diferite, conduse de pe margine de două dintre simbolurile uneia dintre combatante, DINAMO BUCUREȘTI!
Mircea Lucescu și Gheorghe Multescu! Apropos de această asociere, nu știu dacă va mai aduceți aminte dar la campionatul mondial din 2010 din Africa de Sud în, grupa H, am avut o tară care vorbește 3 limbi și 3 care vorbesc aceeași limba! Spania, Elveția, Honduras și Chile! Astăzi discutăm despre 2 echipe în situații diametral opuse în clasamentul din propriul campionat, cu doi antrenori ce vorbesc aceeași limba și tobă de fotbal și antrenorat.
Va fi un bun prilej pentru nea Gigi să înceapă să își pună în practică ideile tactice, să vădă la lucru potențiali titulari pentru finalele pe care le vom avea în campionat începând din week-end ul viitor! Deși nu ne interesează neapărat rezultatul final, cu siguranța că iubitori ai clubului Dinamo ne dorim să vedem în teren jucători ce înțeleg spiritul clubului, ne dorim să vedem jucători ce învata din acest Exercițiu!
Scopul acestei acțiuni a fost cu totul altul! Îl știm cu toții! Și până acum în mare parte, pare că și l-a atins! Eu sunt mândru de tot ceea ce s-a realizat cu privire la acest meci! Chiar și din punct de vedere Marketing și Promovare, chiar dacă încă nu este sold-out-ul așteptat de toată suflarea dinamovistă!
O reușită pe care sper eu să o văd anunțată într-un comunicat oficial până la finalul zilei de miercuri 31.03.2021! Mâine, oficial va fi cea mai lungă zi din an! Ziua în care vom beneficia de lumina naturală cel mai mult! O oră înainte, care asociată situației noastre actuale mi-aș dori enorm să însemne un mare pas spre reușită!
Un mesaj de final este unul afișat cu mândrie de ai noștri! “Învingeți durerea, luptați cât se poate/ Căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte!”
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!