Final de U21

Sezonul acesta va aduce la final câteva schimbări importante și regula U21 va suferi modificări în stagiunea următoare.

În primul rând, se discută foarte mult despre faptul că sunt echipe în continuare care schimbă unul dintre jucătorii U21 după câteva minute, semn că regula este aberantă. FRF în loc să limiteze numărul jucătorilor U21, va menține și încearcă chiar să introducă în regulament utilizarea ambilor jucători pentru cel puțin 45 de minute. LPF se opune, dar rămâne de văzut care va fi finalul.

Însă un lucru este cert, se schimbă criteriile de eligibilitate, o bună parte dintre jucătorii actuali, nu vor mai fi eligibili și din sezonul următor. Acum, pentru a fi eligibil, trebuie să fii născut după 1 ianuarie 1998. Aici îi includ pe Ricardo Grigore (1999), Mihai Esanu (1998), Andreas Mihaiu (1998), Robert Moldoveanu (1998) și Geani Stere (1999). Ei sunt la ultimul sezon în care pot profita de regula  U21.

Din sezonul următor, eligibili pentru U21 vor fi cei născuți din 1 ianuarie 2000 și încep să apară problemele, dar trebuie totodată să apară și soluțiile din propria pepinieră, deoarece de acolo trebuie să vină și variantele pentru antrenorul din acel moment.

În lot, avem următorii jucători născuți după 1 ianuarie 2000: Marco Ehmann (2000), Geani Crețu (2000), Ahmed Bani (2002), Valentin Borcea (2002) sau Cătălin Măgureanu (2000). Pe ei i-am văzut evoluând cel mai mult la prima echipă, Ehmann pare de departe jucătorul cel mai pregătit pentru a primi locul de titular, însă și în cazul lui, oricând de subiectivi am fi, au fost o serie de erori comise în decursul etapelor, nu atât de discutate, dar normal pentru un jucător cu experiență limitată la acest nivel. Crețu, Bani, Borcea și Măgureanu au avut apariții sporadice la prima echipă și fără a avea un mare impact.

Ce jucători sunt la Dinamo B? Tinerii de la echipa secundă trebuie să profite de moment, deoarece poate fi trecerea lor la prima echipă din sezonul următor, să fie un mic schimb de generații. Dan Tălmaciu (2002) a revenit la Dinamo, a fost împrumutat la Iași în prima parte a sezonului și joacă tot fundaș central. Amzar Costin, fundaș lateral, născut în 2003, are calități excelente, fundaș stânga, care pune mult suflet în joc, fizicul este marele minus.

Roberto Diniță (2002) are toate calitățile din lume pentru a ajunge fotbalist de prima echipă, mijlocaș central, tehnic, înalt, are picior stâng, sper să facă trecerea în curând. Antonio Bordusanu (2004) a marcat pentru Dinamo B, a apărut și la prima echipă în ultimele săptămâni, există mult potențial, dar este și foarte tânăr.

Cristian Ionescu și Cătălin Hîldan Jr., ambii născuți în 2003, au progresat mult în ultima vreme din câte am înțeles. Primul a dat centrarea de gol la reușita lui Bordusanu, în vreme ce Cătălin Hîldan jr., nu a evoluat cu Progresul Spartac, dar este în anturajul primei echipe, este chemat la antrenamente de către Gane, sper să îl vedem în curând și la Dinamo B.

Sper să arate tot mai bine, să aibă reușite și să nu mai avem probleme cu regula U21, pentru că trebuie să fim corecți, am avut prea multe dificultăți, în condițiile în care la nivel de juniori rezultatele nu au lipsit, poate din lipsa de încredere, poate incertitudinea din club nu le-a oferit prilejul acestor tineri să progreseze, dar trebuie să avem mai mare grijă de ei.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare