Anton este, fara doar si poate, un jucator important pentru echipa, este liderul de care Dinamo are nevoie, dar care este limita in care putem judeca cu inima si de unde incepe ratiunea?
Am vazut foarte multe discutii generate de declaratia lui Anton, la finalul meciului contra celor de la Gaz Metan, o buna parte dintre fani intreband de ce nu s-a ajuns la o intelegere cu mijlocasul central.
Din punctul meu de verede lucrurile sunt simple, spaniolii au oferit contracte fabuloase pentru Liga 1, complet nerealiste fata de posibilitatile lui Dinamo, este firesc ca renegocierile sa aseze lucrurile pe un prag accesibil astfel incat promisiunile financiare sa poata fi onorate.
Sa ne punem in pielea jucatorului, cu siguranta el stie ca a semnat pentru o cifra frumaosa, este constient ca nu a primit nici un ban de la spanioli, iar acum i se propune o suma sensibil diminuata fata de suma initiala. Este firesc sa fie reticient, pana la o limita, mai ales ca vorbim despre un jucator care nu duce lipsa de oferte.
DDB, pe de alta parte, este un program realist, cei care se ocupa de negocieri stiu exact care este limita pe care o pot oferi si din ce pot acoperi sumele promise. In mod clar nu sunt sume spectaculoase ca cele oferite de spanioli, dar sunt sume care nu depasesc posibilitatile clubului din acest moment.
Principalul scop al celor care negociaza din partea DDB este sa tina clubul in viata si sa pastraze majoritatea jucatorilor. Sunt convins ca sentimental isi doresc sa ramana Anton si ca ii ofera maximum din ce poate sustine clubul Dinamo in acest moment. Dar depinde si de Paul ca acest „maxim” sa fie suficient.
Presiunile pe DDB sau pe jucator, venite din social media, nu cred ca isi au rostul. In viata de zi cu zi ne dorim multe, foarte multe, dar nu avem acces la tot ceea ce ne dorim tocmai pentru ca posibilitatile materiale sunt limitate.
Trebuie doar sa avem rabdare, calm si sa speram ca pana la urma se va ajunge la un acord intre cele doua parti care negociaza.
HAI DINAMO!
