Dorin Serdean a devenit la fel de detestat in Stefan cel Mare precum Pablo Cortacero.
Numit de Cortacero drept presedinte executiv, Serdean a demonstrat in lunile petrecute la Dinamo faptul ca este un presedinte foarte slab, dar care a vrut sa faca si o mare defavoare clubului, prin vanzarea lui Ahmed Bani la Voluntari, fara nicio pretentie financiara din partea clubului. Dar cu pretentii financiare din partea lui, deoarece el ar fi urmat sa primeasca un comision de 55 000 de euro.
Fostul manager al clubului, Florin Prunea, spune ca a asistat si el la discutii in care Serdean, Balanescu si Talnar discutau in birou de comisioane: „Serdean e o blasfemie pentru acest club. L-am vazut cand se inchidea in birou cu Balanescu si cu Talnar si vorbeau de comisioane, de 50 de mii de euro, de 70 de mii de euro! Chemati-l intr-o emisiune si veti vedea cu cine aveti de a face.
Chiar asa a ajuns clubul acesta? E cu geaca cu Dinamo pe piept, dar el nu ajungea acolo daca nu avea ok de la toti. Se inchidea in birou, ce secrete avea? Serdean are probleme si de alta natura. Sapasu ala nu vorbea prostii, a fost inauntru cu ei. Dinamo era pe aparate, abia respira si ei se gandeau la comisioane in timp ce jucatorii si antrenorii erau neplatiti de luni de zile”, a declarat Florin Prunea, la Digi Sport.
Prunea a vorbit si despre Pablo Cortacero, pe care l-a numit un patron tepar: „Cred ca Pablo Cortacero vrea sa vanda clubul, dar nu stiu cui. El a facut un lot bun de jucatori, de play-off, din care acum nu mai ramane mare lucru. Daca avea rezultate, numai din drepturile TV incasa o suma mare. A dat de inteles ca dupa 6 luni vrea sa vanda. A venit aici ca sa preia ceva nu pe foarte multi bani, iar dupa jumatate de an sa vanda si sa ia si el un milion sau doua. Asta se cheama un patron-tepar! Cartile nu i-au iesit, pentru ca nu fost rezultate” a mai spus Prunea.