Cosmin Contra este noul antrenor al lui Dinamo si noul tehnician al echipei a pus conditii ferme.
Una ar fi legata de plata salariilor. In ultimii ani, Dinamo a avut mari probleme cu intarzierile salariale. Acest lucru nu a fost rezolvat nici pana acum, cand jucatorii au in continuare salarii neachitate, dar Contra spune ca situatia va fi remediata:
„Din ce stiu eu, pana vineri vor fi platite aproape in totalitate salariilor. Cred ca pana pe 15 trebuiau sa fie platite lunile mai si iunie si apoi iulie, iar saptamana viitoare vor fi la zi. Una dintre conditiile pe care le-am pus a fost stabilitatea financiara. In fiecare luna, jucatorii sa fie platiti normal si eu sa am linistea sa pot sa antrenez echipa”, a spus Contra.
Detalii despre Dinamo B!
„S-au luat decizii care inainte poate nu erau la Dinamo. S-a reinfiintat echipa a doua pentru ca exista o bresa, de la U19 pana la a juca la prima echipa si trebuia sa trimiti jucatorii la alte echipe sa joace. Echipa a doua e in Divizia C si s-a infiintat pentru a nu avea un gol pana la echipa mare. Cu toate ca ar fi fost bine ca jucatorii de 19 ani sa debuteze in prima echipa. Dar asta vor sa faca, vor sa infiinteze o academie si ar dori ajutor din partea tuturor pentru a face noul stadion.
Asta ar ajuta noul proiect sa devina mult mai serios cat mai repede. Ridicarea unui stadion ar face ca Dinamo sa creasca din toate punctele de vedere. Oamenii vor sa faca treaba foarte serioasa”, a explicat Cosmin Contra.
O decizie apreciata de suflarea dinamovista, desfiintarea echipei in 2017 fiind criticata la acea vreme, mai ales ca juniorii de atunci nu aveau parte de o trecere progresiva de la juniori la seniori. Acum a fost reinfiintata echipa secunda, Dinamo B, iar mai mult decat atat, formatia secunda a clubului va putea evolua in liga a treia.
Dupa cum v-am anuntat ieri in exclusivitate, pe stadionul Dinamo a fost organizat un trial, la care a fost prezent si Cosmin Contra. Au fost peste 40 de jucatori testati, au fost mai multe reprize, in care au evoluat juniorii de la U19, U17, dar si alti jucatori tineri. Din informatiile RD1948, au fost si 4-5 jucatori cu varsta de 21-22 de ani, care au impresionat, dar decizia in privinta componentei echipei secunde, va fi luata in zilele urmatoare, dupa cum ne-a declarat Cornel Talnar.
Tot Cornel Talnar a declarat pentru RD1948 faptul ca momentan nu s-a luat o decizie in privinta componentei staff-ului tehnic, cine va fi antrenor la Dinamo B. Gigi Multescu a spus ieri ca are o oferta din partea clubului, pe partea de Academie si Dinamo B, in zilele urmatoare va oferi un raspuns.
Din cate se pare, Dinamo B nu va avea drept de promovare in primele 2 sezoane, fiind vorba de o reinfiintare a echipei, astfel ca se va merge exclusiv pe mana jucatorilor tineri, in special cei crescuti in propria pepiniera, la care pot fi adaugati si acei jucatori de 21-22 de ani care au fost ieri la trial. Obiectivul va fi de a promova cat mai multi jucatori catre prima echipa. Jucatorii de la prima echipa vor evolua la echipa secunda doar in anumite conditii, daca revin dupa accidentari sau au nevoie de meciuri in picioare, pentru a avea ritm de joc.
Campionatul in Liga a treia incepe pe data de 12 septembrie, astfel ca in zilele urmatoare vom avea mai multe detalii despre echipa ,cine va fi antrenor si care va fi componenta seriei in care va evolua Dinamo!