AcasăEditorialAdevarul pe un sfert

Adevarul pe un sfert

Intr-o perioada in care fanii dinamovisti fac eforturi fantastice pentru a obtine licenta, pentru a avea echipa si in sezonul urmator in prima liga, Ionut Negoita a considerat necesar sa iasa si el in fata.

Prin intermediul firmei Lotus, care detine pachetul de actiuni majoritar al clubului, s-a transmis o scrisoare deschisa catre Asociatia Peluza Catalin Hildan, prin care se anunta faptul ca Dinamo este in continuare de vanzare in schimbul unui singur leu. Acolo sunt descrise si datoriile, dar sunt omise detalii extrem de importante, pe care vreau sa le punctez la finalul scrisorii deschise:

„Detinatorul actiunilor face urmatoarea precizare, in atentia dumneavoastra. Intreg pachetul de actiuni este de vanzare pentru suma de 1 RON (1 LEU). Cumparatorului actiunilor ii va reveni obligatia de a achita suma sus mentionata si va prelua in intregime drepturile si obligatiile actualului actionar majoritar dar si ale societatii, obligandu-se la continuarea activitatii sportive a societatii Dinamo 1948 S.A.

Datoriile scadente ale companiei la acest moment sunt in cuantum de 2.661.073 Euro. Suma necesara pentru obtinerea licentei este de 168.000 de euro si trebuie platita obligatoriu pana la sfarsitul lunii aprilie. Din datoria sus mentionata, o suma de 530.000 de euro trebuie platita catre ANAF in termen de 2 ani de zile conform graficului de esalonare stabilit cu ANAF-ul. Datoriile intragrup sunt in cuantum de 825.000 de euro. Acestea pot fi esalonate pe o perioada rezonabila de timp. Datoriile catre jucatori pentru perioada decembrie 2019 – martie 2020 sunt in cuantum de 500.000 de euro”, se arata in scrisoarea trimisa de clubul Dinamo catre suporteri.

Nu ne spune nimic despre incasarile viitoare ale clubului: Un prim aspect pe care nu il mentioneaza, care sunt incasarile clubului in perioada urmatoare? Din putinii sponsori care au mai ramas langa echipa, cine va mai achita sume importante catre echipa? Va dau un singur exemplu. Unibet, sponsorul principal al echipei poate aduce oricand in discutie faptul ca nu s-au disputat 10 meciuri pe Arena Nationala, desi era stipulat in contract, astfel ca Dinamo poate fi penalizata. Nu primesti bani, dai tu bani catre sponsor. Banii din drepturile TV, principala sursa, au fost epuizati, LPF a anuntat in aceasta saptamana ca a mai ramas o singura transa de primit din partea detinatorului de drepturi TV, undeva la 8% din suma pe intreg sezonul. Asadar, Dinamo merge MULT pe minus in continuare, asa cade si mitul ca societatea este una sanatoasa. Chiar nu este.

Adevarul pe un sfert: „Datoriile catre jucatori pentru perioada decembrie 2019 – martie 2020 sunt in cuantum de 500.000 de euro”. Oare este doar atat? Bugetul de salarii este undeva la 175 000 de euro lunar, dar campionatul se termina in martie? Sezonul va fi prelungit automat dupa incheierea starii de urgenta, asadar tot vei fi nevoit sa platesti inca cateva luni de salarii.

Clubul are angajati doar jucatori? Eu din cate stiu, un club de fotbal nu are angajati doar fotbalisti. Desi au fost dati afara extrem de multi angajati de la birouri, totusi pentru a putea functiona ai nevoie de cateva departamente si acei oameni au si ei nevoie de salarii decente. Ai o baza de pregatire la Saftica cu angajati. Per total vorbim de cateva zeci de mii de euro lunar, poate si mai mult, fara a mai pune la socoteala ca nu stiu cand au fost platiti ultima data. Nu uitati, ca mai trebuie platite si taxe la stat. Pe langa angajati, Dinamo mai are in desfasurare contracte cu diversi furnizori, nu se mentioneaza nimic despre ei.

Nu mai zic de litigii, de cazul Ionut Serban care va merge in instanta si nu stii care va fi finalitatea. Cert este ca Dinamo merge pe minus si datoriile de care vorbeste Negoita, cresc pe zi ce trece. La un simplu calcul, doar pentru a putea termina sezonul acesta pe zero, sa nu te trezesti cu procese, iti trebuie minim 2 milioane. Daca vrei sa ai un club curat ca lacrima cand il iei, fara a lua in considerare ce mai trebuie si din sezonul urmator, cand incasarile sunt probabil si mai mici, iti trebuie cu totul cam 4 milioane de euro. Datoriile catre ANAF si datoriile catre grupul lui pot fi achitate in timp, dar nu este ideal. Asta este realitatea de fapt, Negoita incearca sa ne paseze problema, sa creeze imaginea unei societati fara mari probleme, doar mici spre minuscule, dar situatia nu este asa.

Pana atunci insa fanii dinamovisti lupta pentru salvarea clubului, este realmente fantastic ce au reusit fanii in ultimele zile, suma impresionanta stransa din donatii, sponsorizari si cotizatii, ceea ce imi arata ca sunt sanse foarte mari sa obtinem suma necesara pentru licenta. Dar dincolo de asta, modul in care este gestionat clubul e dovada ca trebuie sa facem eforturi mari pentru a scapa clubul din ghearele lui Negoita.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare