AcasăStiri DinamoNegoiță a vorbit cu Budescu

Negoiță a vorbit cu Budescu

Ioan Andone se declara multumit de jucatorii pe care i-a avut in cantonament, dar cere  urgent intariri.

„Obiective sunt locurile 1-2, pentru Dinamo nu există obiectiv mai jos de locul 2. Da, o să ne batem cu Steaua, mai vorbim după etapa a cincea, când avem meciul direct. Chiar vine bine derby-ul aşa repede, îmi convine că jucăm în primele etape şi la CFR, şi cu Astra. Sper să jucăm bine în prima etapă cu Astra pentru că au nevoie şi ei de un meci puternic pt Liga Campionilor. Aşa ştiu şi eu mai repede care sunt problemele pe care le am la echipă.

„Sunt mulţumit de jucătorii pe care i-am avut sub comandă, dar mai avem nevoie de jucători, ceea ce am zis de la început. Acum avem un fundaş dreapta care ne-a venit, pentru că am cerut un fundaş dreapta. Aşteptăm un atacant, sper să ajungă, cum o vrea Dumnezeu”, a spus Andone.

Despre Budescu

„Mi-l mai doresc, Ionuţ Negoiţă a discutat cu el personal. Ce echipă n-are nevoie de Budescu? Totul depinde numai de el, dacă îşi rezolvă problemele din China pe care le are”, a mai afirmat Ioan Andone.

„Principalul” dinamovist e nemulţumit de evoluţiile lui Harlem Gnohere din amicalele verii.

„Aşteptăm mai multe de la el. Anul trecut a făcut un sezon bun, însă în pregătire nu a dat niciun gol şi ăsta e un semn de întrebare asupra evoluţiei lui”, consideră Andone.

 

 

Oliva Out?

 

 

 

 

 

 

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare