Desi nimeni din conducerea clubului nu a anuntat oficial, se pare ca Eugen Neagoe si-a reziliat contractul cu Fc Dinamo Bucuresti.
Rezilierea contractului dintre Neagoe si Dinamo era doar o chestiune de zile, dupa gravele probleme medicale prin care trecut tehnicianul la ultimul meci de campionat.
FANATIK.ro a aflat ca Eugen Neagoe va primi trei salarii compensatorii de la Dinamo. El era remunerat cu 11.000 de euro pe luna, deci a primit 33.000 de euro la semnatura. Insa, Dinamo nu are inca antrenor. Desi au negociat cu mai multi antrenori si chiar au avut un acord de principiu cu Leo Grozavu, “cainii” sunt fara “stapan” in meciul cu CFR Cluj.
Eugen Neagoe a fost adus la Dinamo pentru a il inlocui pe Mircea Rednic, fapt care a dus la un adevarat razboi intre fani si conducerea clubului. Desi nu a avut o vina directa in inlaturarea lui Mircea Rednic, putem spune ca Neagoe a fost victima colaterala a acestui razboi.
![]()
SEBASTIAN MOGA: „Ne asteapta un joc dificil cu campioana ultimelor editii. Imbucurator este ca avem tot lotul valid, mai putin Nistor, dar si el a intrat in program de doua zile, insa sunt putine sanse sa contam pe el. Dar suntem optimisti. Vrem sa aratam ca nu asta e Dinamo, din primele doua etape. Am mare incredere in jucatori, in tot ceea ce va fi pe viitor.
CFR are un lot valoros si numeros si poate face doua echipe echilibrate valoric, indiferent cu ce echipa joaca. Chiar daca Dan Petrescu a spus ca va menaja multi jucatori, CFR ramane o echipa valoroasa. Ce a fost greu a fost startul asta de campionat, cu primele cele mai bune trei echipe si am avut ceva probleme. O sa avem o alta mentalitate, atitudine. Asta inseamna Dinamo, un club cu traditie. Nu ar fi o minune sa castigam. In fotbal se poate intampla orice. Tinand cont ca jucam la echipa campioana acasa, un egal ar fi satisfacator, dar noi mergem sa castigam. Am incredere in jucatori pentru ca au aratat altceva si la antrenamente, au inteles ce inseamna Dinamo. Erau toti concentrati si vor sa arate ca sunt jucatori valorosi, ca ne putem baza pe ei.
Cel mai important este ca Eugen se simte bine. Va avea o perioada de 2-3 saptamani, o luna, in care isi va lua o vacanta. Ne-a transmis sa fim alaturi de echipa, sa facem tot ce depinde de noi. In continuare si el are incredere in jucatori. Am discutat cu el si despre antrenamente pentru ca nu poate sa stea departe de ceea ce inseamna fotbal. Inca nu stim ce se intampla la Dinamo. De echipa ma ocup eu cu staff-ul, preparatorul fizic, antrenorul de portari. Dupa meciul cu CFR o sa vedem ce decizie o sa ia conducerea. Normal ca este o responsabilitate, dar am incredere ca baietii vor arata altceva, ca vor avea o alta atitudine in meciul acesta.
E o presiune si ce s-a intamplat cu Neagoe, dar jucatorii ar trebui sa poata juca si fara antrenor. Ei trebuie sa uite de public, de tot. Eu uitam cand eram jucator, nu tineam cont de presiune. Probabil ca unii au fost mai emotivi, am discutat cu ei, mergem mai departe cu sperante”.
![]()
ANDREI SIN: „Ne-am revenit, jucam impotriva unei campioane. Suntem obligati sa facem o partida buna si sa obtinem primele puncte in acest campionat. Am vorbit cu domnul Neagoe, i-am trimis mesaje de incurajare. Ne bucuram ca se simte mai bine si suntem siguri ca maine seara va fi alaturi de noi, ne va tine pumnii. Din pacate pentru noi, jocul nu a aratat prea bine in primele meciuri. Vom avea o alta determinare, sa practicam un joc bun si sa obtinem primele puncte in acest campionat. Indiferent de echipa cu care jucam trebuie sa ne impunem. Eu cred ca avem puterea sa aratam un alt fotbal in acest meci”.



