Dinamo intalneste in aceasta seara de la ora 21:00 pe Universitatea Craiova, in derby-ul rundei cu numarul doi din Liga I.
O singura partida a pierdut Dinamo pe teren propriu in acest an calendaristic, 1-2 cu FC Botosani (17 februarie), in rest are sapte victorii si doua rezultate de egalitate.
Palmaresul oltenilor din postura de vizitatori in 2019 cuprinde trei succese, o remiza si patru infrangeri. De la revenirea craiovenilor pe prima scena, cele doua echipe s-au mai intalnit de 12 ori in Liga 1, fiecare si-a trecut in cont cate trei victorii, iar sase jocuri s-au terminat la egalitate.
– In tot acest interval, dinamovistii nu au pierdut acasa in fata „Stiintei”, cele sase dueluri directe incheindu-se astfel: trei succese bucurestenii si trei remize (una singura fara gol marcat, pe 19 martie 2017).
– Ultimul succes din contul oltenilor: 1 septembrie 2018, U Craiova – Dinamo 3-0 (Koljic, Mitrita dubla).
– Cea mai recenta confruntare directa: 15 decembrie 2018, Dinamo – U Craiova 3-0 (Montini – tripla).
Avem primul 11 trimis in teren de Neagoe:
Piscitelli- Ciobotariu, Klimavicius, Popescu, Sin- Mrzljak, Rauta- Cretu, Bru, Montini- Popa
Rezerve: Straton, Grigore, Bejan, Moura, Sorescu, Filip, Moldoveanu
„Niciun moment nu am regretat ca am venit la Dinamo si nici acum nu regret. A fost decizia mea, oamenii m-au dorit la Dinamo, eu am venit cu inima deschisa. Repet, voi face tot ce depinde de mine ca Dinamo sa mearga in play-off si apoi sa ne gandim la lucruri mai importante. Nu trebuie sa ne victimizam, suntem la un club mare, presiunea este mare, cunosc acest lucru pentru ca am jucat la echipe mari.
Singura mea dorinta este ca suporterii sa vina in numar cat mai mare maine si sa fie alaturi de acesti baieti, pentru ca vor fi mandri de ei dupa acest joc. Nu este usor sa antrenezi in aceste conditii, dar eu cred ca am capacitatea necesara sa trec peste o infrangere, chiar daca a fost foarte dureroasa. Pot sa spun ca repriza a doua cu Viitorul am jucat foarte, foarte slab, jucatorii au si cazut psihic si au venit celelalte greseli, dar eu sunt convins ca baietii sunt puternici. Sunt convins ca maine seara vom arata cu totul si cu totul altfel, pentru ca sunt caractere puternice. Cu siguranta vor fi schimbari in echipa.
Pentru mine nu este un meci special cu Craiova, am fost de foarte multe ori adversarul Craiovei, imi doresc sa castigam meciul de maine. Craiova e o echipa buna, cu jucatori valorosi, de echipa nationala, dar si noi avem jucatori cu experienta. Imi doresc sa facem un joc foarte bun si sa castigam cele trei puncte, asta este cel mai important. Ma intereseaza mai putin daca cei de la Craiova au jucatori accidentati, pe mine ma intereseaza ca noi sa fim la capacitate maxima si daca vom fi la cel mai inalt nivel de concentrare vom reusi sa castigam. Mi-as dori din tot sufletul sa avem 30.000 de suporteri, sa fie alaturi de echipa si la final sa ne bucuram cu totii”.
Neagoe are 171 de meciuri in Liga I ca antrenor, in vreme ce adversarul sau din aceasta seara, Corneliu Papura, are 6 meciuri. Neagoe este contestat de o parte a fanilor, insa Papura are viata si mai grea la Craiova, desi au castigat primele 3 meciuri oficiale ale sezonului, pe stadionul Ion Oblemenco i s-a strigat Demisia! Un antrenor care ridica multe semne de intrebare si acum depinde de Neagoe sa arate ca Dinamo are un atu in el in acest duel foarte important. Daca vrea sa faca uitat debutul rusinos de la Ovidiu, are sansa in aceasta seara, o victorie ii poate asigura acea liniste necesara pentru a continua munca inceputa. In caz contrar, ii va fi tot mai greu pe banca lui Dinamo.