Eugen Neagoe a inregistrat pana acum doua victorii ca antrenor al lui Dinamo, in partidele amicale.
Daca spuneam de Linfield ca sunt o echipa limitata, care nu ne-au pus niciun fel de probleme, partida de ieri a fost pur si simplu un antrenament, am intalnit o echipa mai mult de amatori, un meci irelevant din punctul meu de vedere. Neagoe este multumit de faptul ca a fost un antrenament reusit si antrenorul dinamovist a spus ca la urmatoarele meciuri vom avea si noutati:
„A fost un antrenament foarte bun. Am jucat pe un teren cu gazonul perfect. Intr-adevar, am intalnit o echipa modesta, dar asta nu are mare importanta. Nu trebuia sa primim gol. Jucatorii au tratat cu lejeritate acel moment. E un lucru care nu vreau sa se mai intample la echipa noastra. Nu e o perioada usoara. Baietii sunt obositi si ma bucur ca nu am avut probleme, nu s-a accidentat nimeni”, a declarat Neagoe pentru GSP.ro.
„Astazi a fost mai cald, dar pana acum temperaturile au fost foarte bune. Chiar mai bune decat in Austria. Am inteles ca si zilele viitoare vor fi maxim 27 de grade. Conditiile au fost extraordinare, terenurile foarte bune. Baietii au reactionat bine. Imi doresc sa nu facem greseli, trebuie sa punem rapid lucrurile la punct. L-am vazut si pe Bru (nr. Kevin Bru, mijlocas central portughez) la antrenament. Va ajunge si Filip Mrljak intr-o ora si ceva la hotel. Bejan va fi si el gata de joc. Sunt multumit, cred ca vom arata foarte bine”, a adaugat Neagoe.
Intr-adevar, Filip Mrzljak s-a alaturat deja lotului dinamovist si de astazi va fi in program de pregatire cu echipa! Mijlocasul croat pentru care Eugen Neagoe a insistat inca de la sosirea in Stefan cel Mare a sosit in sfarsit. Negocierile au durat in jur de o luna, dar intr-un final fostul capitan al Astrei a fost convins. Inchizatorul va avea unul dintre cele mai mari salarii de la Dinamo si va primi o suma consistenta la semnarea contractului.
Deian Sorescu: “Suntem obositi, dar ne simtim bine. A fost extrem de cald, am intalnit o echipa modesta si am incercat sa facem scor. Incercam sa jucam ce facem la antrenament, sa punem in practica si in teren. Este greu cantonamentul, este asa la fiecare echipa, trebuie sa trecem de acel punct, greu acum si greu in campionat.
Nu stiu daca ne putem gandi la titlu, au fost doi ani grei, dar cred ca obiectivul principal este de a intra in play-off. Apoi, sa ne apropiem de titlu. Vom vedea rezultatele din campionat, acelea vor arata cum este antrenorul Neagoe. A fost un soc plecarea lui Rednic, el mereu ne repeta ca ne vom lupta la titlu, a picat ceru, dar asta este fotbalul si trebuie sa mergem inainte. Ii rugam pe fani sa vina alaturi de noi, cu ei in spate putem ajunge chiar si pe locul 1” a spus Deian Sorescu la finalul partidei.
Ricardo Grigore: “Ma bucur ca am inceput pregatirea si sper sa facem un sezon foarte bun. Tin legatura cu baietii de la nationala, s-a format un grup foarte unit, cred ca prin acest lucru, am facut o performanta istorica. Antrenamentele sunt bune, suntem intr-o perioada dificila, trebuie sa incarcam fizic, acesta este fotbalul si vom trece cu bine. Vrea multa disciplina, ii place mult sa fim organizati in teren, sa fim compacti si asta ne place si noua, pentru ca ne da un moral mai bun. Daca vom sta bine in teren, cred ca va fi greu sa ne invinga cineva.
Vreau sa luam pas cu pas, sa facem mai multe pase, de doi ani nu am facut nimic. Trebuie sa lasam declaratiile deoparte anul asta. Nu e New Dinamo, aveam nevoie de intariri, ma bucur pentru cei noi care au venit, sa dam drumul la treaba, nu ne mai asteapta nimeni.”