Adam Nemec a vorbit astazi despre optiunile lui si despre cum vede viitorul lui Dinamo.
Nemec va termina in vara contractul cu Dinamo si foarte probabil va pleca in strainatate pentru finalul carierei.
“Este altfel decat in play-off, dar asta este situatia, suntem in play-out si trebuie sa tratam totul cu seriozitate. As fi preferat sa fim in play-off, dar suntem aici si trebuie sa jucam cat putem de bine in play-out. Acest sezon nu este unul bun pentru noi, acest lucru m-a intristat, pentru ca a juca in play-off este foarte diferit de a juca in play-out.
Ai meciuri bune, adversari buni si lupti pentru ceva, cum am facut noi in sezonul trecut, dar dupa cum am mai spus, as prefer sa joc in play-off, acest lucru nu este posibil acum si acesta este singurul lucru pe care il regret aici, ca nu am ajuns in play-off in acest sezon”, a spus Nemec.
“Campionatul este ok, ceea ce imi lipseste este sa fie mai multi suporteri la stadioane. De exemplu stadionul Dinamo nu este foarte frumos si inteleg de ce oamenii nu vin in numar foarte mare. In rest, campionatul este destul de bun”.
Nemec nu regreta ca a ramas la Dinamo. “Nu, de fapt regret un singur lucru in intreaga cariera, cand am mers in Olanda. In rest nu regret nimic. Raman aici, nu sunt suparat. Asta este viata”.
Adam Nemec crede ca meciul de sambata cu Concordia Chiajna va fi dificil. “Daca privesc in urma si vad meciul pe care l-am jucat acolo acum cateva saptamani, am primit trei goluri acolo si nu a fost un meci usor, asa ca ma astept ca si maine sa fie un joc greu. Toate meciurile sunt dificile. Vom incerca sa il castigam”, a afirmat el.