Ionel Danciulescu a fost numit presedinte la Dinamo intr-un moment extrem de complicat, cand se anunta un buget de austeritate la echipa noastra.
Acesta a acordat un interviu in Gazeta Sporturilor, unde a vorbit despre strategia clubului si ceea ce urmeaza sa se intample in vara.
Ce spune despre obiectivul salvarii de la retrogradare: “Sa obtinem maximum din situatia asta, care e una dintre cele mai grele de cand sunt eu la Dinamo.
Includ aici și perioada ca jucator, si pe cea de conducator. N-o sa fiu niciodata de acord ca Dinamo se bate la retrogradare! A spus asta presedintele David, cu care am o relatie buna, dar eu n-am fost construit pentru salvarea de la retrogradare!
N-o sa accept niciodata! Am alte idealuri, eu și ceilalti fotbalisti din trecutul lui Dinamo ne-am obisnuit cu performantele, nu cu salvarea.“
Fondul de salarii e mult mai mic decat cel din sezonul asta. Negoita nu se mai implica in deciziile importante, doar mai intreaba, se mai intereseaza.
El a trait o mare dezamagire in acest sezon si din cauza asta s-a indepartat. Am avut cel mai mare buget de cand sunt eu conducator la Dinamo si am ajuns in play-out!”
Daca transferurile au fost de vina pentru clasarea lui Dinamo: “Nu cred ca transferurile au fost de vina. Cine reuseste zece transferuri bune din zece? Salomao e bun, Pesici la fel, deci s-au facut si achizitii bune. N-am avut o linie a noastra.”
„Mă feresc de cuvintele strategie, proiect, chiar nu pot sa le mai folosesc! D-aia zic ca n-am pastrat o linie. Asta trebuie facut acum: sa-l pastram pe Florin un an și jumatate la echipa! Asa vad eu. Daca lucrurile nu functioneaza, ridic mana si-l las pe altul in locul meu!
N-a existat continuitate la Dinamo, s-a schimbat mereu. Trebuia continuat planul cu new Dinamo, pe care-l incepuseram cu Stoican dupa ce am intrat in insolventa. Cu cat mai multi tineri romani in echipa, așa cum am fost si eu atunci cand am venit la Dinamo.”
Daca el va avea putere de decizie in legatura cu transferurile: „Bineinţeles, dar o sa-l consult pe Florin. El are sustinerea mea totala si nu vreau sa aduc jucatori peste capul antrenorului.
Bratu are o idee de joc si trebuie sa facem transferurile in functie de ea. Trebuia impus un sistem clar la Dinamo, in tot clubul, insa cine a venit antrenor la prima echipa a modificat si tot așa… De la Ajax și Barcelona la Viitorul, toti au un plan la nivelul clubului, inclusiv din punct de vedere tactic.”
Ce jucatori raman: „Salomao, Pesici, Nistor, Hanca, Popescu, Olteanu, Palici au contracte valabile.”
Ce jucatori pleaca: “Penedo, Katsikas, Marici, Romera, Monroy, Nica, Torje, Brănescu, Nemec. Lor li se termina angajamentele. Am vorbit cu Florin si daca-l vrea pe vreunul neaparat vom cauta sa negociem. Stiu, o sa ziceti ca e tarziu pentru negocieri.
Da, e tarziu, dar asta e situatia, ce sa facem? Obiectivul acum e un neonorant loc 7. Ar fi bine si pentru Florin sa prinda primul loc din play-out, fiindca e tanar și are nevoie de incredere. V-am zis, noi am crescut bugetul fata de anul trecut, cand am luptat pentru titlu pana in ultima etapa. Asa ca am crezut c-o sa ne batem iar la primul loc.”



