Deși nu ne-am fi dorit să abordăm acest subiect, din păcate declarațiile oferite de Marius Bacria ne obligă să cerem un răspuns oficial din partea părților implicate.
Marius Bacria, administratorul societăţii lui Nicolae Badea, anunţă, prin intermediul ProSport, că adevăratul Dinamo joacă, din acest sezon, în campionatul Bucureştiului:
„Sigla şi palmaresul, începând de la înfiinţare, ne aparţin. Noi suntem Dinamo. Marca este protejată internaţional, ca să n-avem discuţii cu contestaţii şi mai ştiu eu ce pe plan intern. Să fie clar: noi suntem FC Dinamo. Ei sunt alt club, altă echipă“, a răspuns Bacria la întrebarea cine dintre cele două formaţii existente acum în competiţii este continuatoarea echipei Dinamo Bucureşti.
ACS FC Dinamo a fost primită în Liga 4, va juca meciurile de acasă pe stadionul Dinamo, va fi antrenată de Marin Dragnea şi îl are antrenor-coordonator pe Ionel Augustin