Dinamo va întâlni luni seară pe Sepsi Sf. Gheorghe, iar Patrick Petre va evolua pentru prima dată împotriva echipei noastre.
Cosmin Contra a decis să îl împrumute pe Patrick Petre la Sf. Gheorghe, din cauza scandalurilor și a vieții extrasportive, dar și pentru a avea mai multe șanse de a evolua. Până acum, se pare că decizia a fost una inspirată, Patrick fiind titular în toate partidele disputate de Sepsi și reușind chiar să fie în anumite partide cel mai bun jucător al oaspeților de luni seară.
Fotbalistul n-a mai apărut în ultimele săptămâni în ipostazele dinainte – la păcănele, cu țigara în gură ori implicat în vreun scandal în avion -, iar oficialii din Ștefan cel Mare i-au transmis că va avea poarta deschisă să revină înapoi la Dinamo dacă-și va schimba modul de viață.
Pentru Patrick este un meci special, iar acesta vrea să demonstreze că Dinamo se poate baza pe el în viitor, iar cea mai bună modalitate ar fi să evolueze foarte bine: „Vrea să arate că merită să îmbrace în viitor tricoul lui Dinamo, iar cel mai bun exemplu îl poate da pe teren contra „câinilor”. La Sepsi are parte de încrederea antrenorilor și colegilor și asta îi dă confort, se vede și în jocul lui”, au comentat apropiații lui Petre junior pentru Gazeta Sporturilor.
Patrick Petre a rămas cu sufletul alături de Dinamo
“M-am uitat la tot meciul lui Dinamo. A fost foarte frumos, mai ales că Dinamo nu a mai jucat în Europa de mult timp. Eram nerăbădător să înceapă meciul, de dimineață, când m-am trezit. A fost o repriză secundă senzațională. Dacă vor juca așa, pot să producă o minune la Bilbao. Eu sunt dinamovist înrăit și cel mai mult îmi place să joc acolo. Dacă mă vor înapoi, voi da tot ce am mai bun din mine”, a fost mesajul lui Petre pentru șefii lui Dinamo, dupa disputa cu Bilbao.
1 gol și 2 pase decisive a reușit Patrick Petre în 6 meciuri pentru Sepsi