AcasăEditorialPoli Iasi-DINAMO: Victorie obligatorie. Ce schimbari pregateste Contra in formula de start

Poli Iasi-DINAMO: Victorie obligatorie. Ce schimbari pregateste Contra in formula de start

 Dinamo vine cu orgoliul rănit după înfrângerea absolut nemeritată de la Cluj, acolo unde a trebuit să ne declarăm învinși, dar totodată au mai fost observate și alte lucruri.

 Ieșirea Cfr-ului din insolvență a readus spiritul feroviarilor, așa cum le spunea UEFA acum câțiva ani „blatistii”. Eronat, titrau ziarele din România, însă extrem de adevărat per total. Nu avem timp de lamentări, deoarece nu vreau să aud din nou discuții de genul, dacă nu ne furau arbitrii, eram sus. Campionatul este la început, iar Dinamo trebuie să reintre pe o pantă ascendentă. Prilejul perfect este următoarea dispută, cu gândul și la următoarele partide.  Jocul trebuie să recunoaștem nu este cel așteptat momentan. 

Dinamo întâlnește Iașiul, o echipă în față căreia am întâmpinat de multe ori dificultăți, în special în deplasare. În ultimele 10 dispute între aceste două formații, s-au înregistrat trei victorii pentru Dinamo, două pentru Iași și trei rezultate de egalitate. De când au revenit în prima ligă în 2014, nu am reușit nicio victorie în deplasare, de altfel am înregistrat două înfrângeri și un rezultat de egalitate. Ultimul meci a fost unul de tristă amintire, 3-1, după ce Nedelcearu deschisese scorul în startul partidei.

Acum Dinamo vine cu gândul la victorie, așa cum a declarat și Cosmin Contra la conferința de presă înaintea partidei. O victorie importantă în clasament, deoarece echipele din față se pot desprinde, e important și pentru moral, dar și pentru încrederea noastră. Cosmin Contra ne-a obișnuit în ultima vreme să ne ofere câteva surprize și schimbări în formula de start, acum mă aștept la modificări, deoarece echipa a avut 3 meciuri în decurs de 6 zile.

In poartă îl vom vedea tot pe Penedo, în centrul defensivei Nedelcearu este posibil să fie schimbat cu Maric, iar lângă acesta să evolueze Katsikas. Atunci e nevoie de un jucător U21, iar Romera ar ieși din primul 11, urmând să între Dudea. Pe stânga Filip nu va putea evolua, astfel că Oliva ar trebui să între în joc, sperăm să fie și în formă bună.

În meciul cu Cfr, Contra folosit un sistem fără Rivaldinho și Nemec în același timp în teren, iar Albin a intrat în minutul 80. În centru au evoluat Mahlangu și Anton, Nascimento ceva mai avansat. Cred că cel puțin unul dintre ei va ieși din primul 11, urmând că Dinamo să evolueze ori cu Rivaldinho-Nemec, ori să între Albin în locul unuia dintre cei doi. E puțin alarmant faptul că atacanții noștri nu prea marchează. Busuladzic e clar că nu este printre preferații lui Contra, dar astăzi e posibil să îl vedem în teren lângă Mahlangu sau Anton, ori chiar Nascimento. Pe flancuri cred că vor evolua Hanca și Salomao.

E foarte greu de anticipat un posibil prim 11, are variante la dispoziție Contra, din nefericire unii dintre jucători nu oferă randamentul așteptat în acest start de sezon. Aș vrea să fie un restart acest meci cu Iașiul, trei puncte care să vină și pe fondul unei evoluții consistente.

CITESTE CE A DECLARAT CONTRA: “Trebuie să ai un lot care să îți permită să înlocuiești jucătorii”

Contra: “Am incredere in baieti”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare