Costache a ales Dinamo

Antrenament 22.07.2017
Credit foto: dinamo1948.club

Gabi Răduță, șeful centrului de copii și juniori de la Dinamo a dezvăluit că Valentin Costache a fost dorit în trecut de cei de la Fcsb.

„Prin poziția pe care o are în teren și calitatea fotbalistică poate valora peste 5 milioane de euro, fără probleme, în cel mai scurt timp.

Am insistat mult să-l aducem la Dinamo acum 3 ani, fiindcă era dorit cu mare ardoare de către Steaua, cei de acolo auziseră și ei de talentul lui, a comentat Gabriel Răduță, șeful academiei dinamoviste pentru GSP.

Valentin Costache a fost votat de către fanii dinamoviști în sondajul efectuat pe site la finalul partidei drept cel mai bun jucător

”Domnul Anghelache a spus să ne mai gândim, situația nu era roz la club atunci dar riscam să pierdem un mare talent. Am vorbit cu domnul Negoiță direct, i-am explicat și mi-a acordat tot sprijinul să-l transferăm. Cosmin Contra este singurul care i-a dat sprijin total. Dinamo a câștigat un fotbalist peste nivelul campionatului”, a încheiat Raduta, cel care l-a adus pe Costache la echipa din Ștefan cel Mare.

Un articol despre Valentin Costache, poate fi citit aici

 

Etichete: