AcasăStiri DinamoCosmin Contra dupa ce a aflat ca Dinamo va juca cu Athletic...

Cosmin Contra dupa ce a aflat ca Dinamo va juca cu Athletic Bilbao

Dinamo si-a aflat adversarul din turul III preliminar, este vorba de Athletic Bilbao din Spania. Cosmin Contra a vorbit dupa tragerea la sorti.

„Eu cred că avem șansa noastră. Sperăm să jucăm primul meci foare bine. Avem nevoie să ne pregătim bine în aceste două etape pe care le avem de jucat până la acest joc.

Gândul meu e la meciul cu Juventus București. Vedem dacă putem trimite pe cineva în Elveția, unde sunt în pregătire. Mai au niște amicale cu Fenerbahce, Sion și FC Brugge. O să trimitem pe cineva să avem toate informațiile.

Am prieteni acolo, sigur vom avea toate informațiile acolo. Preparatorul meu fizic a lucrat acolo. I-am întâlnit pe când eram la Getafe, cred că am făcut un egal, 1-1 sau 0-0.

Sper să vină cât mai mulți oameni să ne poarte spre o victorie pentru ca să avem șanse la returul de pe San Mames să producem surpriza cea mare. Nu mi-e frică de niciun adversar. Se pot întâmpla multe lucruri.

Noi si Craiova am avut cel mai mare ghinion, mai ales ca ei vor juca cu AC Milan. Daca vom produce o surpriza va fi ceva bun pentru fotbalul din Romania. Sunt echipe extraordinar de bune, dar trebuie sa avem si gramul de noroc necesar in astfel de situatii”, a zis Cosmin Contra la TV Digi Sport.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare