Claudiu Niculescu a reușit să câștige primul trofeu din cariera de antrenor, după ce a învins Astra în finala Cupei României, 1-1, 5-3 d.p.
„E un vis devenit realitate. Am scos echipa din subsolul clasamentului, am scăpat de griji, apoi a venit și această mare performanță. Am scos favoritele în semifinală și în finală.
Le-am explicat toată săptămâna jucătorilor, le-am zis să aibă încredere. La pauză erau cu capetele plecate, miza i-a copleșit. Dar și-au revenit, am pus presiune încă din minutul 46.
E mult mai greu pe bancă, emoțiile sunt mult mai mari, dar parcă și satisfacțiile sunt mai mari.
“Îmi doresc ca pe viitor să antrenez Dinamo. Poate acum nu e momentul meu, poate nu e vremea mea. Vom vedea peste un an sau peste doi ani, poate voi antrena clubul meu de suflet”,Claudiu Niculescu
