14 mai 1948. Data la care dacă nu s-ar fi născut o echipă noi nu am mai fi iubit azi fotbalul. Dinamo București. 18 Campionate , 13 Cupe , 2 Supercupe.
Palmaresul poate fi important, însă când nu am avut parte de trofee care glorifică ne-am mulțumit cu farmecul fotbalului care înnobilează. Clubul a luat ființă prin fuziunea a două echipe bucureștene preluate de Ministerul de interne , Unirea tricolor și Ciocanul, o poveste interesantă cu iz comunist.
Primul titlu a venit în 1955 sub comanda „Profesorului” Angelo Niculescu, omul care a scos fotbalul românesc din mediocritate , fiind trecut în manualele fotbalului pentru inventarea unui nou stil de joc , temporizarea. Acel joc de pase prelungit care pregătește atacul și care mai târziu, în zilele noastre a fost transformat de „Pep” Goardiola în celebra tiki-taka.
El a fost și selecționerul care a calificat naționala după 32 de ani de pauză la un turneu final, Mexico ’70. În 1956, Dinamo a fost prima echipă românească care a participat în Cupa Campionilor Europeni , eliminând Galatasaray in Turul 1 după 3-1, 1-2. În 1964 după al treilea titlu câștigat Dinamo dă piept încă din primul tur al CCE cu Real Madridul lui Di Stefano, este eliminată, însă la meciul disputat la București pe 23 august s-a înregistrat o audiență record de 100 000 de spectatori dinamoviști.
Acest lucru ne amintește de meciul cu Manchester din 2004 când am umplut din nou acel stadion , apoi cu Lazio în 2007 când au fost 70 000 de câini în tribune și încă 30 000 la porțile stadionului , atunci când am realizat cel mai tare ” augh, augh!” din istorie și acea coregrafie de vis ” Aici e Dinamo!”. Așadar de ținut minte , Dinamo a fost prima și ultima echipă care a umplut 23 august în 1956 și ulterior Lia Manoliu în 2007.
Revenind la ’64, intr-o finală de cupă cu Rapid câștigată de Dinamo cei doi stoperi ai noștri frații Lică și Nelu Nunweiller, doi sași aprigi, cu părul roșcat, foarte bătăioși, care erau roșii la față și de netrecut în apărare, i-a făcut pe atacanții rapidiști să spună că sunt ca doi câini roșii și răi. Anii ’70 au adus 4 titluri de campioană în vitrina clubului. Tot în această perioadă atacantul de legendă al lui Dinamo și recordmenul absolut al Diviziei A in clasamentul golurilor marcate cu 252 de reușite, a cucerit două ori gheata de aur a Europei :1975 (33 goluri) și 1977(47 goluri). Ulterior Cămătaru în 1987(44 goluri ) și Mateuț (43 de goluri) și-au adjudecat acest prestigios trofeu, Dinamo ocupând un minunat loc 2 în topul cluburilor din Europa la acest capitol, după Barcelona.
Anii ’80 încep cu câștigarea a 3 campionate consecutive, aduse de o super echipă cu Moraru, Rednic, Andone, I. Marin, Stănescu-Dragnea, Augustin, Mulțescu, Custov-Țălnar, Orac. Această echipă a fost prima din România care în sezonul ’83-’84 avea să atingă semifinalele Cupei Campionilor fiind oprită în drumul spre finală de o mare echipă a lui Liverpool. Anul 1983 avea să marcheze și retragerea din activitate a lui Cornel Dinu, maestru emerit al sportului, 454 de meciuri în tricoul lui Dinamo, 40 sub tricolor.
Un filosof al fotbalului sau cum se descrie prin titlul propriei cărți: „Jucând cu destinul, zâmbind din iarbă”. ’89-’90 anul când Mircea Lucescu , cel care a dovedit că un mare jucător poate fi un genial antrenor uimind o lume cu realizările sale, a construit la Dinamo o mașinărie care a cucerit eventul ajungând până în semifinalele Cupei Cupelor, a doua mare performanță europeană a lui Dinamo. Ca să putem înțelege potențialul acelei echipe putem remarca că 12 dintre componenții ei au făcut parte din lotul naționalei pentru Italia ’90. Iată această echipă: B. Stelea, I. Andone, M. Klein, I. Mihăescu, M. Rednic, I. Lupescu, D. Lupu, Mateuț, Sabău, Răducioiu, Vaișcovici.
Anul 1992, Halagian, în fruntea unui Dinamo cu exoticul albanez Demolari in echipă, câștiga eventul fără a pierde vreun meci de campionat. Următoare foarte bună echipă din Ștefan cel Mare a fost cea care avea să căștige eventul in sezonul ’98- ’99 cu Mister Dinu la timonă. Din echipă făceau parte printre alții: Lupescu , Vladoiu , Năstase, Mihali, Fouhami, Preda, Iftodi, Mutu, Hildan, Cernat , Niculaie, , Ionel Gane. Apoi, anii mai recenți , aduc victoriile cu Leverkusen , Tsk Moscova, Sahtior, Everton, Fenerbahce, cu minunea de la Liberec și o calificare în șaisprezecimile Europa League.
E o sarcină grea și ingrată totuși să încerci să îngrămădești o istorie într-un singur articol. Una peste alta am avut și bucurii și dezamăgiri dar pasiunea se măsoară și prin firele de păr alb de pe cap. Eroii noștri Hildan, Ekeng, nu au ales întâmplător acest destin. La un meci al lui Dinamo în lojă se aflau doi dintre frații Nunweiller, la vederea lor replica lui Borcea a fost: ” Ce caută fosilele astea aici ?” De atunci ei nu au mai apărut. Mulți dintre fostele glorii au murit uitați de toată lumea. Oricând unul dintre ei ar fi putut să meargă și să spună :
” Dă-mi Domnule și mie 100 de lei că mor de foame, uite ce am făcut eu pentru Dinamo!” Dar cei care sunt câini adevărați nu se pot umili. Ei nu au făcut un titlu de glorie și bani pe spinarea unui nume , ei au adus glorie și au sacrificat ani pentru numele unei echipe chiar și pe burta goală. De aceea trebuie să ne știm trecutul cu simbolurile și modelele lui inegalabile , de aici se trage seva creativității și fidelității Peluzei Cătălin Hildan pentru acest nume, chiar și într-o perioadă grea ca aceasta de 10 ani fără titlu. Indiferent ce s-ar spune pentru noi Dinamo e cea mai titrată , cea mai frumoasă și cea mai iubită echipă din România. La mulți ani Dinamo !!! La mulți ani pentru un curcubeu in culori alb-roșii !!! Din 1948 și până la sfârșitul lumii pentru noi a existat și va exista : Doar Dinamo București !
loading...
