Râde iarăși primăvara, așa începea cântecul celebru de 1 Mai. Se întîmpla în vremurile când producțiile la hectar o luau razna și elefantul era doar un porcușor de Scornicesti .
Astăzi vrem să râdem noi, să ne bucurăm zgomotos și să le arătăm tuturor că jucătorii „ălora” îs mai umflați că raportările din epoca de aur.
Va fi meci mare diseară pe Arena Națională. Un meci cu o intensitate pe care nu am mai trăit-o de ani buni. Este o emulație ca în vremurile când ei îl aveau pe Valentin, iar noi defilam cu Augustin.
S-au schimbat foarte multe în acesti ani. Ei nu mai au nume, și-au pierdut pe undeva identitatea și palmaresul, noi am uitat direcția spre performanța sportivă.
Imediat după ’90 le reaminteam rivalilor că -nu mai e beleaua/ că să facă ordine/ să castige steaua. L-au pierdut pe Valentin dar au păstrat de atunci aroganța și atitudinea de slugă înstărită. Au rămas cu obiceiurile nocive, presiuni pe arbitrii, ridicatul poalelor în cap și adunatul jucătorilor prin „mijloace specifice”.
Noi ne revenim încet dar sigur, ne-am găsit greu direcția, dar după ieșirea din insolvență lucrurile arată din ce în ce mai bine. Mai este mult până departe, dar este în ADN-ul nostru, să fim alături, la bine și la greu.
Dinamo poate rescrie istoria acestui campionat în această seară. Nu știu câte șanse mai avem la titlu, habar nu am dacă putem să batem totul până la sfârșit, dar sunt sigur că o piedică pusă „ceauseilor” va fi o satisfacție uriașa pentru toată suflarea dinamovistă.
Nu contează câți bani au, nu contează că au media cu ei, contează doar că în această de seară au de înfruntat 11 câini în gazon, 30.000 în tribune și cu siguranță le vom face viața infern.
Astăzi nu avem timp de mici și bere .
Astăzi Dinamo bate pe steaua!




