Mesajul lui Paul Anton înainte de derby

Paul Anton la getafe
Credit foto: dinamo1948.club

 Paul Anton este împrumutat de către Dinamo la Getafe, în Segunda Division, dar fostul nostru căpitan nu a uitat de Dinamo și a vorbit înaintea derby-ului.  

Nici nu am cuvinte! Mi-e dor de un asemenea derby! Sper ca Dinamo să câștige. Este o partidă specială! Aceste meciuri au fost tot timpul frumoase”, a spus Anton, pentru fanatik

 

 

”Le doresc băieților multă, multă baftă! Să se mobilizeze exemplar, așa cum mereu au făcut-o, de altfel, să fie o familie cum mereu au fost și atunci vor reuși să învingă”, i-a încurajat mijlocașul pe jucătorii lui Cosmin Contra.

 

legat de sansele la campionat:  ”Greu, foarte greu. Dacă nu erau egalați la Craiova, în prelungiri… Eu sunt o fire optimistă și mă leg de orice șansă care mai există, fie ea cât de mică. Și dacă matematic mai sunt șanse, este normal să speri”, a încheiat Paul Anton.

 

  Paul Anton este împrumutat la Getafe până la finalul sezonului, cu opțiune de cumpărare. Deși a început destul de bine la gruparea spaniolă, odată cu schimbarea antrenorului, acesta a devenit rezervă, astfel că șansele sunt reduse ca el să fie păstrat de gruparea madrilenă.  

Etichete: