Înaintea confruntării cu Viitorul din etapa a șasea a play-off-ului, Cosmin Contra a dezvăluit ce fotbalist al lui Gheorghe Hagi l-a impresionat.
„Nu trebuie să-i lăsam pe cei de la Viitorul să se simtă comozi pe teren, pentru că au un joc ofensiv foarte bun.
Personal, îmi place Nedelcu. E un fotbalist cerebral, impresionant. Știu că toată lumea e impresionată de Coman. Și el e foarte bun, dar mie îmi place Nedelcu”, a dezvăluit antrenorul dinamovist la conferința de presă susținută înaintea partidei.
Meciul se va disputa pe stadionul Dinamo, o decizie care nu a fost primită prea bine de fanii dinamoviști. Cosmin Contra a explicat de ce a fost aleasă acesta variantă:
”Mi-aș fi dorit ca meciul să fie pe National Arena, dar am crezut că vom juca fără spectatori și dacă asta se întâmpla, stadionul Dinamo era unul propice. Atunci clubul și-a luat o măsura de precauție și a mutat partida în Ștefan cel Mare. Când am aflat că vom juca cu spectatori deja nu se mai putea face nimic”, a declarat antrenorul lui Dinamo.
Ionel Dănciulescu a făcut un apel către fanii dinamoviști, pentru a veni în număr cât mai mare în acest meci:
