Infrangerea salahorilor

Chiajna-Dinamo Steliano Filip
Credit foto: dinamo1948.club

 Dinamo nu joacă prost, Dinamo nu joacă bine, suntem o echipă care încercăm prin determinare și ambiție să acoperim minusurile fotbalistice.

 Dacă am fi întârziat la meci, nu am fi pierdut nimic și asta pentru că, Dinamo a început ieri meciul undeva aproape de minutul 30. Până atunci nu știam cum arată poarta lor, Nită soma copios și păream incapabili de a lega două trei pase coerente. Alibec ne dăduse gol, noi moșmondeam mingea la centrul terenului și nu reușeam să înțeleg de ce nu suntem capabili să jucăm fotbal.

 

 

 

 

Finalul primei reprize a fost mai viu, am împins jocul spre poarta lor, alergam mai bine ca ei, forțam mai mult prin atitudine și determinare decât prin execuții de calitate.

Mitanul secund începe bine. Bawab își continuă somnul și nu reușește să înscrie, vine capul lui Nemec și începem să sperăm. Ne batem cu ei, dar ne scurtcircuitează la o fază plecată dintr-un fault la Filip. E gata – nu putem mai mult, chiar dacă ne dorim .

Dinamo este o echipă muncitoare, cuminte, așezată. Arătăm ca un contabil corect, cu ochelari și cotiere, care vine zilnic la servici la 8:00 și pleacă la 16:00, mulțumit că își face treaba corect. Nu avem imaginație, nu avem talent, nu avem jucători capabili de a face un dribling sau de a da o pasa de calitate. Cosmin scoate maximul din lotul pe care îl are la dispoziție. Sigur, punetm întreba de ce Bawab și nu Nistor, de ce nu X și nu Y, dar problema de fond rămâne.

Avem jucători de fotbal dar ne lipsesc FOTBALIȘTII.

Sper că după aceste meciuri să tragem concluziile corecte și să nu mai repetăm la infinit greșelile trecutului. Nu poți spera să iei campionatul cu jucători disciplinați tactic și atât. Fotbalul înseamnă fantezie, talent, plăcere, nu doar muncă încrâncenată și „capul în gheată”.

Cosmin spunea că este mulțumit de modul în care au luptat băieții. De acord, au luptat frumos, dar au mijloace fotbalistice reduse.

Dacă ne dorim mai mult, trebuie să aducem artiști nu doar „cărători de pian”

HAI DINAMO!