Patru zile a ținut exodul celor trei jucători dinamoviști Ionuț Nedelcearu, Patrick Petre și Alin Dudea la echipa a doua.
Patru zile a ținut exodul celor trei jucători dinamoviști Ionuț Nedelcearu, Patrick Petre și Alin Dudea la echipa a doua, ca urmare a escapadei bahice produsă în avionul echipai naționale de tineret, miercurea trecută.
Cosmin Contra, tehnicianul roș-albilor, a decis, de comun acord cu cei din conducere, să-i reprimească la antrenamente pe jucatori, mai ales că pentru ”câini” urmează o ”săptămână de foc”, cu două meciuri extrem de tari.
Nedelcearu, Petre jr și Dudea au reintrat de azi în programul de pregătire al echipei, care a efectuat o ședință de pregătire pe stadionul Dinamo. Deși au fost pedepsiți prin retrogradarea la echipa a doua, doar Patrick Petre și Dudea au jucat pentru Dinamo 2 în eșecul, suferit duminică, pe terenul celor de la Delta Tulcea (0-3), în Liga 3.
“Încercăm să-i salvăm cât mai putem. Cred că menirea mea este să încerc să nu le dau în cap. Încerc să le explic. Am avut o discuție cu ei, sper să fi învățat ceva. Le-am spus că nu vreau să-i mai văd într-o asemnea ipostază. La următoarea ieșire în decor nu vor mai fi la echipă”, a concluzionat Contra.
loading...