Antrenorul lui Mouscron evită pentru moment Liga 1 şi a anunţat că rămâne în Belgia, acolo unde simte că poate face performanţă, chiar dacă nu din acest sezon.
În paralel, Rednic a vorbit despre ce se întâmplă în România, din perspectiva unui antrenor, dar şi despre modul în care a fost tratat Ioan Andone Dinamo intr-un interviu in Fanatik, succesorul său pe banca din „Ştefan cel Mare”:
„Acum nu mă gândesc la aşa ceva! Voi continua în Belgia. Voi nu vedeţi cum sunt trataţi antrenorii prin România? Campionatul unde eu muncesc acum este un campionat puternic, iar dacă cei mai buni jucători din România au probleme de acomodare în Belgia, atunci înseamnă că nu este chiar atât de uşor aici.
Chiar dacă este o diferenţă, că eu am plecat de la Dinamo că am vrut eu, iar Ando a fost dat afară, totuşi nu cred că el trebuia tratat în aşa fel. Mie îmi pare rău de el şi chiar i-am spus să aibă grijă unde se bagă. Îmi pare rău că nu a pierdut pe mâna lui. Dacă făcea el transferurile, şi aducea el jucătorii, atunci mai ziceam. Dar jucătorii au fost aduşi de alţii şi au fost aduşi după ce el făcuse perioada de pregătire. Nu este normal aşa ceva!”, a continuat Rednic.
“Acum sunt liniştit şi împăcat cu faptul că un antrenor român a făcut treabă bună într-un campionat de calitate din străinătate. Nu mi-a fost deloc uşor. Sunt sigur că dacă retrogradam, imediat intram pe mâna cârcotaşilor din România. Se ştiu ei cine sunt, dar îi sfătuiesc să mai bage o fisă. Rednic nu e terminat. Nu a făcut şi el o primă retrogradare din carieră aşa cum se grăbeau să o arunce pe piaţă.”