Patrick Petre (19 ani), jucătorul care recent a reușit să marcheze primul său gol împotriva Stelei, este extrem de increzator in sansele echipei noastre.
El crede că Dinamo are cele mai mari șanse să ia titlul la finalul sezonului:
„Viaţa nu e foarte schimbată după golul cu Steaua, dar toată lumea mă sună. Sper să-i fac fericiţi pe toţi în continuare.
După meci mi s-a blocat telefonul. Dar nu este cel mai important să marchez eu, cel mai important este să învingem.
Eu cred că avem cele mai mari şanse să câştigăm campionatul, pentru că suntem un grup unit şi o echipă adevărată„, a spus Patrick Petre, conform TV Dolce Sport.
„Sper să se renoveze stadionul, pentru că fanii noştri chiar merită un stadion. Sunt minunaţi, vin în număr foarte mare meci de meci şi realizează coregrafii senzaţionale” Patrick Petre
Jucătorii dinamovişti Patrick Petre, Andrei Târcoveanu, Laurenţiu Corbu şi Mihai Popescu au fost. miercuri. la Mega Mall, unde au împărţit flori cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.