Ionut Negoita a transmis un comunicat prin care si-a exprimat punctul de vedere in legatura cu relatia pe care o are cu Nicolae Badea.
În ceea ce privește situația litigiului personal pe care îl am cu domnul Nicolae Badea trebuie să fac următoarele precizari:
Prioritatea mea, atunci când am preluat Dinamo, a fost să salvez clubul din colapsul financiar în care se afla. La asta am lucrat până acum și cred că am reușit să aduc clubul pe linia de plutire. Dinamo a fost și rămâne o prioritate pentru mine, iar consecința directă este că celelalte litigii personale au fost lăsate în planul secund.
Sunt convins că împreună cu domnul Badea vom găsi soluții pentru rezolvarea acestei probleme pentru că sunt sigur că ambii vrem, în primul rând, binele lui Dinamo.
Ionuț Negoiță