Versatilitatea, noul cuvânt de ordine la Dinamo?
Ieri a avut loc conferința de prezentare a noului antrenor al lui Dinamo, Nuno Campos. Declarațiile tehnicianului portughez au fost, în mare măsură, cele obișnuite pentru un astfel de moment. Și este perfect normal. Campos abia a preluat echipa și nu a avut încă ocazia să conducă vreun antrenament, astfel că era dificil să ofere detalii concrete despre ceea ce va urma.
Totuși, o declarație a lui Andrei Nicolescu mi-a atras atenția. Nu cea referitoare la relația dintre antrenor, directorul sportiv și departamentul de scouting. Acolo lucrurile erau deja cunoscute. Se știa că fostul staff avea anumite rezerve în ceea ce privește procesul de recrutare, iar în timp au existat și blocaje pe acest subiect.
Ce mi s-a părut cu adevărat interesant a fost perspectiva asupra identității de joc a echipei.
„Despre identitatea clubului, vrem să avem versatilitate, echipa să se adapteze în funcție de adversar și să poată juca un fotbal diferit pe parcursul sezonului. Aceasta este o parte a identității.”
Ieri, Nicolescu a detaliat și mai clar această idee. A vorbit despre dorința ca Dinamo să poată schimba sistemul de joc, abordarea și chiar anumite principii în funcție de adversar sau de momentele unui meci. Este, într-un fel, exact unul dintre reproșurile care i-au fost aduse lui Zeljko Kopic în anumite perioade: dificultatea de a ieși dintr-un tipar clar definit. Singurul moment în care s-a produs o schimbare vizibilă a fost spre finalul sezonului, când, împinsă și de circumstanțe, echipa a trecut la sistemul cu trei fundași centrali.
Desigur, pentru a implementa o astfel de filozofie este nevoie de mai mult decât intenții. Ai nevoie de un lot numeros, de concurență reală pe posturi și de jucători cu un nivel ridicat de adaptabilitate. Fotbaliști care înțeleg jocul din punct de vedere tactic și care pot evolua eficient în mai multe sisteme. Este un proces care necesită timp și resurse.
În același timp, există și argumentul care susține această direcție. O echipă care joacă permanent în același registru riscă să devină previzibilă, mai ales în faza ofensivă. Iar atunci când adversarii știu exact ce urmează să faci, devii mai ușor de blocat și pierzi din capacitatea de a surprinde.
La nivel teoretic, ideea sună foarte bine. Este firesc să îți dorești o echipă care poate câștiga meciuri în moduri diferite și care are soluții pentru contexte diferite. În același timp, această viziune reprezintă o diferență clară față de filosofia exprimată în trecut de Kopic. Croatul vorbea deseori despre dorința de a perfecționa un anumit model de joc până la punctul în care adversarul să știe ce urmează, dar să nu poată opri execuția.
Care dintre cele două abordări este mai eficientă? Răspunsul îl vom afla pe teren.
În ceea ce privește sistemul de joc, ritmul mai direct, tranzițiile rapide și celelalte principii pe care noul staff dorește să le implementeze, vom avea ocazia să le analizăm în perioada cantonamentului de la Kielce. Primele indicii vor apărea în meciurile amicale, însă adevăratele concluzii vor putea fi trase abia odată cu startul partidelor oficiale. Până atunci, versatilitatea pare să fie unul dintre conceptele-cheie pe care se va construi noul Dinamo.
