Noul antrenor și examenul încrederii

Credit foto: dinamo1948.club

Dinamo are un nou antrenor, incepand de astazi o buna parte din sperantele noastre se leaga de Nuno Campos.

Avem, deocamdată, doar cifre și date referitoare la noul antrenor: lucruri seci, statistici care au în spate o istorie pe care lusitanul a avut-o până acum. Ce va fi însă în viitor urmează să descoperim împreună.

Recunosc, am fost un fan al lui Kopić, pentru că antrenorul croat a reușit, în timp, să îmi câștige încrederea. Același lucru mi-aș dori să se întâmple și cu noul antrenor, pentru că succesul lui ar însemna succesul lui Dinamo.

Îi va fi ușor? Evident că nu. Responsabilitățile și obiectivele sunt diferite, iar la Dinamo presiunea este uriașă în această perioadă.

Va reuși să gestioneze presiunea și să își atingă țintele? Sper din inimă că da și îi urez mult succes.

Ce știu sigur este că, pentru a reuși, Campos are nevoie de ajutorul tuturor celor din club. M-aș bucura ca, acum, la începutul acestui nou ciclu la Dinamo, să văd toate energiile mergând în aceeași direcție.

Nu va fi ușor, pentru că suntem oameni și avem sentimente, resentimente și orgolii. Dar, până la urmă, este un nou început și o nouă speranță.

Bun venit, Nuno Campos!