Zeljko Kopic nu mai este antrenorul lui Dinamo.
O realitate care a devenit oficială ieri și pe care am fost nevoiți să o acceptăm mai repede decât ne-am fi dorit. Chiar dacă existau indicii încă de la finalul sezonului că o despărțire este posibilă, vestea a lovit puternic suflarea dinamovistă. Și nu întâmplător. Zeljko Kopic a fost unul dintre oamenii-cheie ai reconstrucției lui Dinamo din ultimii doi ani și jumătate. Numele său va rămâne legat de revenirea echipei în play-off, de parcursurile solide din Cupa României și de readucerea clubului în zona performanței.
Plecarea sa lasă în urmă un gol important, care cel mai probabil va fi acoperit de Nuno Campos, un antrenor cu o filosofie diferită și o altă abordare a jocului. Însă înainte de a privi spre viitor, merită să analizăm ceea ce lasă în urmă Zeljko Kopic. Kopic a ajuns la Dinamo într-un moment extrem de dificil. Clubul era mult mai aproape de retrogradare decât de obiective importante, iar primul lucru pe care l-a construit a fost o structură.
Într-o perioadă în care Dinamo încă își căuta echilibrul după revenirea în prima ligă, tehnicianul croat a adus profesionalism, organizare și metode moderne de lucru. Monitorizarea fizică, analiza datelor și atenția pentru detalii au fost ridicate la un nivel pe care nu îl mai văzuserăm de mult timp la club.
Practic, el a pus bazele structurii sportive pe care Dinamo a funcționat în ultimii ani și care poate reprezenta punctul de plecare pentru următoarea etapă de dezvoltare. A adus la Dinamo concepte și proceduri care fac parte din normalitatea fotbalului occidental, dar care încă nu sunt pe deplin implementate în multe cluburi din România. Le-a introdus, le-a dezvoltat și a lăsat în urmă o fundație solidă.
Zeljko Kopic a fost însă mai mult decât un simplu antrenor.
La momentul venirii sale, Dinamo traversa una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă. După plecarea lui Gabi Glăvan și în lipsa unui director sportiv, Kopic a ajuns să aibă o influență mult mai mare decât cea a unui antrenor obișnuit.
În acea perioadă spuneam adesea „In Kopic We Trust”, iar realitatea confirma acest lucru. A fost omul care a analizat, a evaluat și a avut un rol important în alegerea jucătorilor care au contribuit la salvarea echipei de la retrogradare. Au urmat apoi alte campanii de transferuri reușite, care au adus în lot fotbaliști ce reprezintă și astăzi nucleul echipei.
Desigur, nu toate deciziile au fost inspirate. Au existat și transferuri care nu au confirmat, iar implicarea sa în procesul de recrutare poate fi privită inclusiv ca unul dintre motivele care au contribuit la această despărțire. Totuși, este greu de ignorat faptul că oferta financiară primită din Golf pare să fi cântărit decisiv.
Poate cea mai mare realizare a lui Kopic a fost însă readucerea stabilității.
După ani în care Dinamo oscila între Liga 1, Liga 2 și lupta pentru supraviețuire, el a readus în mentalul colectiv al suporterilor ideea de performanță. A readus speranța că Dinamo poate privi din nou în sus, nu peste umăr. Dinamo a revenit în play-off după opt ani de absență. A reintrat în lupta pentru primele poziții, a ajuns în fazele superioare ale Cupei României și a păstrat până în ultimul meci șansa revenirii în cupele europene.
Am trecut de la emoțiile unui baraj de salvare la emoțiile unui baraj pentru Europa. Iar această transformare spune aproape totul despre impactul pe care l-a avut.
Kopic a adus exigență, disciplină și consecvență. Deși este croat, modul său de lucru amintea de rigoarea unei adevărate școli germane. Nu a făcut compromisuri și nu a acceptat abateri de la standardele pe care și le-a impus. Pe baza acestor principii, Dinamo a redevenit o echipă competitivă și o prezență constantă în play-off. Au existat momente în care echipa părea capabilă să viseze chiar mai sus.
Tot el a contribuit la formarea unei generații care va rămâne asociată cu această perioadă. Vorbim despre jucători precum Cătălin Cîrjan, Eddy Gnahoré, Kennedy Boateng și mulți alții care au format coloana vertebrală a echipei și au contribuit la progresul din ultimii ani.
Poate că această generație va rămâne și cu sentimentul că putea obține mai mult. În special în sezonul recent încheiat, când anumite decizii, unele probleme din mercato și alte circumstanțe au împiedicat echipa să își atingă întregul potențial. Dar chiar și așa, diferența este uriașă. Vorbim despre o echipă care a luptat pentru obiective importante, nu despre una care încerca să supraviețuiască.
Există însă și o latură emoțională care nu poate fi ignorată.
Zeljko Kopic nu a venit la Dinamo doar pentru a-și face meseria. A dezvoltat o relație autentică cu acest club, cu istoria sa și cu oamenii din jurul lui. Rareori vezi un antrenor străin care să înțeleagă și să îmbrățișeze atât de sincer identitatea unui club. Suporterii au simțit acest lucru și i-au răspuns cu aceeași căldură. Indiferent dacă echipa câștiga sau pierdea, numele său era scandat din tribune. „Kopic, ole!” a devenit una dintre imaginile reprezentative ale acestei perioade. A venit la Dinamo ca un străin și pleacă fiind perceput ca unul dintre noi. Pleacă drept un câine roșu.
Astăzi asistăm la finalul unui ciclu.
Un ciclu de doi ani și jumătate în care Dinamo a crescut, s-a stabilizat și a redevenit relevantă în fotbalul românesc. Nu toate obiectivele au fost atinse. Nu am câștigat Cupa României, nu am revenit încă în cupele europene și nu ne-am luptat până la final pentru titlu.
Dar munca depusă în această perioadă nu a fost în zadar. Dinamo se află astăzi într-un loc incomparabil mai bun decât cel în care era atunci când Zeljko Kopic a preluat echipa. Există o fundație solidă, există o structură funcțională și există motive reale să credem că următorul pas poate fi făcut.
Pentru toate acestea, Zeljko Kopic merită respectul și aprecierea noastră.
Mulțumim, Zeljko Kopic!
Zeljko Kopic, ole!
