De la „veniți la stadion” la „nu mai sunt bilete”

Credit foto: dinamo1948.club

Decizia luată de cei din club, referitoare la modul în care se vor pune în vânzare biletele, este cu siguranță una de avarie, dar corectă, în condițiile în care aveai nevoie de o minune biblică pentru a împărți un număr mic de bilete unui număr foarte mare de suporteri care doreau să ajungă pe stadion.

Doar bunul Iisus Hristos a hrănit mii de oameni folosind doar câteva pâini și doi pești. Noi, oamenii, aveam nevoie de un criteriu de selecție pentru a reuși să prioritizăm vânzarea către un număr redus de suporteri.

Decizia este însă una corectă. Cei din club au ales să ofere întâietate celor care au fost prezenți pe stadion în ultima perioadă și care merită, cumva, recompensați pentru fidelitatea lor.

Evident, ca orice soluție de avarie, există și anumite minusuri. Vor fi câțiva dinamoviști — cei care își luau bilete de la casele stadionului — care se vor considera nedreptățiți, dar, în mod cert, genul acesta de soluție punctuală nu putea mulțumi toată suflarea dinamovistă.

Au fost extrem de multe momente în ultimii ani când aveam senzația că trebuie să „tragem de suporteri” pentru a avea o prezență importantă la stadion. A venit însă momentul în care stadionul devine prea mic pentru un meci atât de important.

Ne pregătim pentru FINALA SEZONULUI!

AMR 3

HAI DINAMO!