Suporterii dinamovisti sunt inimosi, atasati de club, de echipa, dar cu idei variate, cu viziuni diferite si cu mod de a „arde pentru Dinamo” diversificat.Poate că tocmai asta ne definește ca familie.
„Pe pământ avem de toate,
Și mai bune, și mai rele,
Și-nchisori, și libertate,
Și «a putea», și «nu se poate»,
Și noroi, și stele.”
— Adrian Păunescu
Suntem diferiți, dar iubim același club. Nu avem aceleași experiențe de viață, avem niveluri de educație diferite, profesii diferite, însă, cu toate acestea, facem parte din aceeași familie: Dinamo. O familie care ne acceptă pe toți.
Problema siglei o vedem fiecare în felul nostru. Unii sunt atașați de „D”-ul copilăriei, alții de câinii cu care au crescut alături de Dinamo, iar alții își doresc o schimbare, indiferent de forma pe care aceasta o va avea.
Ar fi bine ca, în orice discuție, să pornim de la ideea că toți dinamoviștii își doresc binele lui Dinamo și că nimeni nu are, în mod direct, ceva de câștigat financiar din alegerea unei sigle. Oamenii își exprimă doar părerile și se raportează la identitatea vizuală în funcție de ceea ce simt pentru Dinamo.
Este normal să avem opinii diferite, este firesc să gândim diferit. Dacă totul s-ar rezuma la un schimb de idei și la încercarea de a-l înțelege pe celălalt, atunci atmosfera din media dinamovistă ar fi mult mai relaxată.
Din păcate, în momentul în care începem să îi catalogăm pe ceilalți sau să îi acuzăm că urmăresc anumite interese, dialogul capătă agresivitate și se transformă într-un schimb de replici acide.
