Dinamo steaua…Doamne cat asteptam acest meci in copilarie. In saptamana premergatoare acestui derby, parca totul se raporta la acest duel, de la discutiile cu colegii de scoala, la iesirile la fotbal in spatele blocului, totul se reducea la intrebarea: Cine este mai buna?
Anii au trecut si am avut parte de momente mai putin placute. Au fost perioade dulci, in care aceste dueluri au fost dominate net de Dinamo, lucru parca uitat de presa „obiectiva” din Romania. Dar intr-adevar, ultimii ani au fost duri pentru noi. A trebuit sa asist la multe infrangeri in direct de pe stadion. Acest duel devenise dintr-o data o problema, deoarece parca indiferent ce faceam noi suporterii, batalia din teren era dinainte pierduta, realizam ca puterea noastra asupra evolutiei din teren, era extrem de limitata. Nici nu va dati seama cat ma saturasem. Nu ma interesau ironiile prietenilor sau ale presei. Pur si simplu ma saturasem de mediocritatea in care Dinamo se instalase si parea fara iesire. Indiferent ce proiect era initiat, parca totul era sortit pieirii.
A fost nevoie insa de un om a carui istorie ca antrenor si jucator, se confunda cu gloria. Cu ceea ce reprezinta Dinamo pana la urma, performanta, valoare, forta. Rednic a reusit, intr-un timp relativ scurt, sa redea usor, usor stralucirea pierduta a acestui club mult prea mult incercat. Si imi dau seama cat de mult am fost incercati, ca noi suporterii, nu mai veneam la stadion cu gandul ca vom castiga, sa se puna doar problema scorului, eram atat de constienti de mediocritate, incat orice meci parea un joc Caritas. Azi poate castigam, dar poate pierdem si cu 3-0, nu se stie. Acum un an, Chiajna te batea la scor de neprezentare. Tu acum ai invins fara drept de apel, 4-0. Cam la asta s-ar reduce transformarea echipei sub conducerea lui Mircea Rednic.
Testul suprem pentru mine, a fost cel din toamna. Deja stiam ca Dinamo este pe drumul cel bun, ne revenisem din mediocritate. Insa era necesar un succes, o victorie atat de asteptata de catre suflarea dinamovista. Era un meci in care vreme de 90 de minute, nu mai conta ploaia ce nu avea de gand sa se opreasca, parca era direct proportionala cu emotiile traite. Cei 11 000 de caini, prezenti pe stadion in acea zi minunata de toamna, isi vor aduce aminte peste ani si ani de acel meci, de momentul izbavirii. Nici nu ai cum altfel, a fost un moment prea deosebit. Fiecare gol marcat in poarta lui Nita, avea darul sa ia o piatra de pe inima. Recunosc ca la primul gol a fost o bucurie rezervata, asta am simtit si din tribune. Mai erau multe minute de jucat, istoria ne-a jucat multe feste, am fost pacaliti de prea multe ori. Dar acel moment in care Palic l-a cutremurat pe Nita, acel gol a declansat o bucurie de nedescris. Astfel de meciuri definesc notiunea de caine. A venit inca o data momentul, ca jucatorii sa demonstreze ca au capacitatea de a duce Dinamo din nou acolo sus. Este meciul in care nu simti durere, nu simti oboseala, faci totul la o alta magnitudine. Urmeaza o dubla pentru istorie, din care Dinamo trebuie sa iasa, asa cum a facut de fiecare data, VICTORIOASA
