Generațiile de fani dinamoviști au setul lor de amintiri care îi încălzește când Dinamo e pe un rece loc 12. Dar până și schimbările se schimbă…
În 1948 lua ființă clubul Dinamo. La 35 de ani, pe 19 octombrie 1983, Dinamo o elimina pe Hamburg SV , campioana Europei în exercițiu, echivalenta lui Real Madrid de azi. Fix încă 35 de ani s-au scurs de atunci. Încă o dovadă vie că istoria se repetă ciclic, furișându-se de fiecare dată travestită în ton cu modele timpului. Cine o deconspira ? Evident, cei care cred în prezent.
Oameni care conspiră pentru binele lor și al tuturor. Trebuie trebuie să ai și cu ce și cu cine. Iată pe cine a putut trimite în luptă Nicolae Nicușor pentru acea dublă:Ţeţe Moraru, Ioan Andone, ,Ion Marin, Alexandru Nicolae, Mircea Rednic , Ionel Augustin, Alexandru Custov, Dragnea, Gheorghe Mulțescu, Costel Orac, Cornel Ţălnar, Movilă. După acel entuziasmant 3-0 de la București, cu golurile lui Augustin, Costel Orac și Gigi Mulțescu, a urmat returul din Germania. Tratat poate puțin românește.
În fața a 55 de mii de nemți fierbând , mașinăria ofticatului Stein Klatz , într-un interval de 18 minute, a egalat situația la general( Jacobs ’45 și ’56 și Von Heesen ’63). Numai că țânțarul Ţălnar s-a opus , pentru că în minutul 85 al partidei ,a pătruns în careu a driblat scurt și a șutat pentru 3 la 1, făcând sa nu se mai audă nici un bâzâit pe stadion, dezumflând și băşica comentatorului german ce se agitase până atunci frenetic, plescăind în ritm sud american.
Ca un supliment alimentar, Gigi Mulțescu a driblat și el tot, pentru un 3 la 2 care le-a arătat nemților că mortul de la groapă nu se mai întoarce cât ai fi de neamț dacă românul și-aduce aminte că e român și dinamovistul dinamovist. „Am bătut campioana an titre a Europei, am dat două goluri în acea dublă. Hamburgul era pe atunci ceea ce este Bayern Munchen acum. Golul pe care l-am marcat în minutul 60 , de la mai mult de 37 de metri , a fost un fel de „folha seca”.
Pe la jumătatea distanței, mingea a cârmit spre colț și portarul a rămas pe poziția inițială. În fotbalul de azi am mai văzut la Gareth Bale și Toni Kroos execuții ca aceea. A rămas în istorie în special pentru fani. Personal, îmi place mai mult golul pe care l-am marcat în retur pentru că atunci am driblat și portarul” Gigi Mulțescu). ‘După acel meci am dat piept cu campioana URSS, Dinamo Minsk pe care am eliminat-o relativ facil după o victorie și un egal, ca apoi în semifinalele Cupei campionilor europeni, maxima performanță a FC Dinamo, cu norocul nostru prolific, să fim scoși în semifinala din Aprilie 84 de FC Liverpool, cu marele regret al acelei bare a lui Ionel Augustin ,care dacă ar fi intrat , ne-ar fi propulsat în marea finală.
Ce am avea de subliniat. După ani de ascuțit performanța, Dinamo București a reușit să creeze două super echipe într-un deceniu, în ‘ 84 prin Nae Nicușor și în 90 prin Mircea Lucescu. Poate că a pus un umăr și sistemul acelor vremuri, valabil și pentru rivală, dar cert este ca atunci se lucra cu cap. Omul sfintea locul. Să ne gândim doar că în general galeriile cântă despre trecut încurajând prezentul cu idolii și echipele lor. Dar un Mulțescu, un Augustin, nu-i faci din lut.
În anii 80 s-a produs o explozie într-o implozie, lumea învățând să se adune ,să se unească; pe stadioane, săli de sport, la teatru, la film, în concertele Cenaclului Flacăra , peste tot. La Celebrul cuplaj din 1985, la un Sportul Dinamo , Costel Orac a fost nevoit să execute unul dintre cornere dintre suporteri, pentru că erau nu mai puțin de 100.000 de spectatori. Oamenii aceia veneau să se îmbete de fotbal. Iar fotbalul era tare. Dinamo era cineva atunci și mai e cineva și acum pentru ce a fost atunci. Uitați-vă cine a venit acum să salveze corabia de la un naufragiu lamentabil. El este. Cel care făcea alunecări la Felix Magath în acea dublă cu Hamburg, „Puriul” Mircea Rednic.
Iată deci cum toate încă se mai hrănesc din acea perioadă. Și generațiile anilor 2000 au avut idolii lor, dar lipsiți poate de perspectivele unor primăveri europene triumfale, a unui șir de turnee finale ale naționalei. Spunea Cristi Borcea în cel mai recent interviu că după campionatul pierdut în 2009 în fața Unirii Urziceni și a dat seama că Dinamo București ” e un club blestemat” . Blestemat poate de mirajul banilor domnule Borcea! Când te gândești mai mult la 15 milioane de euro decât la performanța sportivă și morală data de pătrunderea în grupele Champions League, nici Dumnezeu nu te ajută, e și el acolo, el, nu norocul. Îți pune mâinile în cap doar dacă crezi mai întâi în spirit și apoi în materie .
Întreabă-l pe Cătălin Hîldan că nu e mort. Morți nu sunt nici Marin, Orac, Talnar și ceilalți . Ia-l și pe Negoiță, că el e și mai greu de cap. Și la momentul Liberec , echipa a făcut singură deplasarea. Conducerea nu a vrut să se asocieze cu insuccesul, umilința și totuși s-a născut o minune, Minunea de la Liberec. Însă ceea ce a reușit Nae Nicușor și Cornel Dinu împreună cu băieții lor nu a fost o minune. A fost o muncă elaborată, o sinteză, un proiect, cum spun unii în ziua de azi, dar nu știu câte urechi au.
Toți avem de învățat din astfel de momente, mai ales acum . Dinamo are nevoie urgent de o nouă mare echipă. Dar nu peste încă 35 de ani. Nu la o sută de ani de existență. Pentru că va fi fost prea târziu. Ideal ar fi mâine. Un bun început ar fi un stadion nou, jucători noi, o conducere nouă, suporteri noi și..noi.. Sa nu uitam niciodată 19 octombrie 1984, când am eliminat pe Hamburg și apoi , în doi pași, am ajuns în semifinale! Ține de dinamovism adevărat asta .. Hai Dinamo!
