miercuri, februarie 12, 2025
AcasăStiri Dinamo30000 de locuri, 4200 de suporteri

30000 de locuri, 4200 de suporteri

Dinamo speră ca în cel mai scurt timp posibil să poată juca pe o arenă modernă meciurile de acasă. Stadionul urmand sa aiba 30000 de locuri si ar trebui sa fie gata in timp pentru Campionatul European din 2020. Rednic a punctat: „Avem nevoie de un stadion aici. Sper ca oamenii care au promis că vor face o arenă de cinci stele în Ștefan cel Mare să se țină de cuvânt. Am înțeles că la sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie, începe construirea noului stadion”.

Mai vine un atacant tinerel?

Mircea Rednic a mărturisit aseară că Dinamo nu va rămâne descoperită în cazul în care golgeterul echipei, Harlem Gnohere, va fi transferat zilele viitoare în străinătate. „Avem o ofertă pentru „Bizon”, dar el ar vrea să continue aici. Să vedem ce va fi. Trebuie să ne gândim și la obiectivele clubului. Este o propunere interesantă pentru Dinamo, noi suntem pregătiți în cazul în care pleacă. De fapt, suntem pregătiți orice s-ar întâmpla. Vom aduce un român, sper cât mai curând. E foarte bun, tinerel, a mai jucat și-n străinătate”, a comentat „Puriul”.

 

Intrebarea mea ar fi: De ce ne trebuie un stadion cu 30000 de locuri cand noi ne strangem 4-5 mii la meci?!?

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare